Șeful Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională din Ucraina, Oleksi Danilov, a spus că țara sa trece la armament conform cu standardele NATO.
Mai mult, Danilov a dezvăluit că, datorită armamentului furnizat de partenerii Ucrainei, situația s-a schimbat pe front.
„Țara noastră trece la standardele NATO. Acesta este un lucru foarte important. Este vorba despre calibrul 155, alte calibre NATO… În ceea ce privește HIMARS, există o anumită înțelegere că am început deja să primim obuze care ajung mult mai departe decât la început. Și să sperăm că ceea ce avem nevoie, din acea gamă, va apărea în curând pe teritoriul țării noastre”, a afirmat Danilov, conform Rador.
„Acum, datorită faptului că primim o cantitate suficientă de arme de la partenerii noștri, am stabilit o anumită paritate în anumite poziții”, a precizat șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei.
El a cerut ca Ucraina să fie sprijinită în continuare cu armament de Occident: „Subliniez încă o dată că situația s-a schimbat față de ceea ce a fost în martie, în aprilie, chiar și faţă de ceea ce a fost în luna mai… Principalul lucru este să nu se oprească (din aprovizionare, n.r.) acele avioane care aterizează zilnic în cel mai apropiat stat membru NATO de la graniţa noastră. Activitatea continuă 24 din 24”
Șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei anunță că situația s-a schimbat pe front! 'Trecem la standardele NATO. Datorită armamentului primit, am stabilit o anumită paritate în anumite poziții'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 19-07-2022 12:26
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



