În jur de 25-30% din costul total al unei clădiri îl reprezintă cheltuielile pentru structura de rezistenţă a imobilului, a transmis marți seară într-o intervenţie telefonică la Euronews România, inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă.
”Din nefericire, încă sunt foarte multe nereguli. Sunt de ordinul miilor de neconformităţi şi miilor de măsuri dispuse într-un an de zile. O construcţie practic începe în momentul în care ea este proiectată, continuă cu execuţia, continuă cu utilizarea şi cu post-utilizarea. Acestea sunt cele patru mari etape în existenţa unei construcţii. Sunt neconformităţi şi deficienţe pe toate aceste zone: de la proiecte slabe, care nu ţin cont nici de tehnologie, nici de materiale, la execuţii care nu ţin cont de proiecte, de tehnologii, de materiale puse în operă”, a declarat Paul Racoviţă, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la Euronews România.
El a subliniat că există ”mari probleme” în ceea ce priveşte utilizarea construcţiilor finalizate, care nu sunt întreţinute aşa cum ar trebui, unele fiind foarte vechi.
Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii a spus că nu a identificat cazuri în care proiectele privind structurile de rezistenţă ale clădirilor să fi fost ignorate cu bun ştiinţă, dar că există greşeli în execuţia imobilelor.
”Eu tot afirm: costul unei structuri de rezistenţă per ansamblul unei clădiri înseamnă 25-30% din costurile totale de realizare. Cazuri în care să se fure efectiv cu bună ştiinţă, să nu respecte reglementările tehnice, vă spun sincer că nu am întâlnit, dar, într-adevăr, există greşeli de execuţie”, a declarat şeful ISC.
Conform acestuia, fondul construit nu îl reprezintă doar locuinţele, ci şi infrastructura critică, cea de transport şi utilităţile, el arătând că şi în cazul acestora lipsesc lucrări de întreţinere şi de reparaţii curente după finalizarea lucrărilor de construcţie, scrie news.ro
Șeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă: Din nefericire, încă sunt foarte multe nereguli! Există greşeli în execuţia imobilelor
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



