Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis printr-un comunicat de presă că instituția nu are nicio legătură cu numirile de la Curtea Constituțională a României. De asemenea, SRI precizează că aceste declarații politice nu au legătură cu valorile constituționale apărate și promovate de instituție.
"SRI a luat act de declarațiile politice rostite azi în Parlamentul României în care a fost invocat Serviciul în contextul numirilor de la Curtea Constituțională a României.
Numirile în funcțiile de judecători în această instanță sunt apanajul exclusiv al partidelor politice, în conformitate cu un set de criterii care nu au legătură cu rolul instituțional al SRI. Invocarea instituției noastre în acest context este gratuită, nu are legătură cu realitatea, cu normele unui stat de drept ori cu misiunea Serviciului.
Constatăm, fără surprindere și fără caracter de noutate, atacuri sistematice la adresa Serviciului și a conducerii acestuia și încercări de atragere în disputa politică actuală. Serviciul nu este la prima astfel de campanie și își menține determinarea în apărarea cetățenilor și a valorilor constituționale.
Aceste declarații politice nu au legătură cu valorile constituționale apărate și promovate de SRI", se arată în comunicat
Serviciul Român de Informații 'răspunde' la atacurile din politică: Invocarea instituției noastre nu are legătură cu realitatea
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



