Artistul a fost invitat în emisiune Oanei Turcu și a făcut declarații incendiare, pe care doar părinții săi le știau. Descendent al familiei Cantacuzino, politician, violonist și dirijor, acesta a declarat că a făcut foarte multe năzbâtii la viața lui.
Vezi și Elena Udrea făcea senzație la 17 ani! Cum arăta fostul ministru al Turismului la acea vârstă
“Fiind ai mei plecaţi vreo 4-5 luni din ţară, am rămas fără bani. Şi m-am gândit eu, vând un pulover, vând o cămaşă, până am ajuns să vând toată garderoba alor mei. Şi pantofii! Ţin minte că îmi rămăsese un singur pantof, de lac, că nu i-am găsit perechea”, a povestit amuzat Mădălin Voicu, potrivit Libertatea.
Mădălin Voicu a fost invitat în emisiune alături de mama sa, Madeleine Voicu, descendentă a familiei Cantacuzino, căreia, mărturisește el, i-a dat foarte multe bătăi de cap în adolescență.
Vezi și Alarmă medicală! Cei născuți înainte de anii 1990 trebuie să-și facă urgent anumite analize
Șocant! Vedeta a vândut toate hainele părinților pentru a face rost de bani
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii

31-10-2026 11:30Politica
Luca Niculescu începe să concedieze oamenii lui Bolojan. 50 de prefecți și subprefecți pleacă acasă

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

19 minute în urmăSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

41 minute în urmăSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

31-10-2026 20:00Social
Târg de Crăciun pe economie în București. „Vom aduce bani mai mulți din sponsorizări”, anunță Ciprian Ciucu

31-10-2026 18:30Social



