Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a ironizat-o, marți, pe Emilia Șercan, după noile acuzații de plagiat pe care i le aduce jurnalista.
El i-a numit pe jurnaliștii care au lansat acuzațiile de plagiat „un fel de habarnişti în domeniul Educaţiei”. Mai mult, Cîmpeanu a afirmat că, după ce au fost preocupaţi „de o teză de doctorat susţinută în anul 2000, acum sunt preocupaţi de caiete de seminar, sunt convins că vor ajunge la lucrările de control din clasa a şaptea şi sunt convins că vor găsi că la un moment dat am copiat ceva rezolvări dintr-o culegere de probleme sau dintr-un manual de matematică”.
„Pe cei care îşi doresc cu orice preţ să blocheze legile Educaţiei îi anunţ că nu vor reuşi să facă acest lucru chiar dacă amestecă un subiect de interes pentru milioane de copii şi tineri cu eventuale acuze la nivel personal. Lucrurile sunt total diferite, iar la nivel personal sunt oameni care nu sunt capabili să diferenţieze un îndrumător de lucrări practice sau un caiet de seminar cu o lucrare ştiinţifică. Un îndrumător de lucrări practice, a fost realizat foarte profesionist, respectând toate regulile, în interesul studenţilor. Un îndrumător de lucrări practice cuprinde monograme, cuprinde legi, cuprinde formule şi scheme de calcul, cuprinde diagrame şi tabele care nu pot fi schimbate şi care nu trebuie să fie schimbate. Cei care lansează aceste acuze sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei”, a spus Sorin Cîmpeanu, conform Agerpres.
El şi-a motivat trecerea numelui său pe îndrumător, spunând că „să treci nume precum Arhimede nu era cazul, la autori”.
„Sunt curios, după ce au fost preocupaţi de o teză de doctorat susţinută în anul 2000, acum sunt preocupaţi de caiete de seminar, sunt convins că vor ajunge la lucrările de control din clasa a şaptea şi sunt convins că vor găsi că la un moment dat am copiat ceva rezolvări dintr-o culegere de probleme sau dintr-un manual de matematică, după care sunt convins că vor găsi şi ceva ciorne de prin şcoala gimnazială”, a adăugat ministrul Sorin Cîmpeanu.
El a mai afirmat că există o rezistenţă la schimbare în sistemul de educaţie şi că „toate lucrurile care se pun, se pun în cheie politică, strict politică, strict politicianistă, nicidecum în interesul elevilor şi studenţilor”, iar „cei care fac asta sunt dintr-o anumită perspectivă analfabeţi puri, dintr-o altă perspectivă analfabeţi funcţionali”.
Jurnalista Emilia Şercan l-a acuzat, luni, pe ministrul Educaţiei că ar fi plagiat un curs universitar şi şi-a fi „însuşit fraudulos şi paternitatea” mai multor capitole semnate anterior de alţi autori.
Sorin Cîmpeanu o ironizează pe Emilia Șercan: Va ajunge la lucrările de control din clasa a şaptea şi sunt convins că va găsi că la un moment dat am copiat ceva rezolvări dintr-o culegere de probleme sau dintr-un manual de matematică
Trending

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepSocial
500.000 de pensionari ar urma să dea banii îmbnapoi către stat. Recalcularea greșită le-a adus venituri pe care nu le meritau, pot fi executați silit

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepEconomie
Ninge în România. Când vine prima zăpadă din această iarnă, meteorologii au venit deja cu o prognoză

17 sepActual
Escrocheria prin telefon care îl păcălește și pe cel mai deștept. Crezi că te sună familia sau un prieten și rămâi fără bani în conturi

17 sepEconomie
Lucrătorii de la Bosch cer sprijin de la UE, de frică să nu rămână șomeri. Cât de gravă este situația

17 sepEconomie
Schema pe care ar urma să o facă PPC cu Flanco. Ce trebuie să știe românii care au facturi de la distribuitorul de energie

17 sepEconomie
Ar urma să apară primul BEES în România. Ce înseamnă, mai exact, venirea unui gigant spaniol pe piață

17 sepEconomie
Alimentele pe care nu trebuie să le consumi când iei antibiotic. Nutriționistul Tania Fântână explică ce se întâmplă în corpul tău când nu respecți regula

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



