Știm din mai multe surse că, cel puțin de două ori, lui Grindeanu i s-a cerut să plece. Să demisioneze din funcția de premier al României. Solicitarea a venit nu de oriunde, ci chiar de la nivelul conducerii superioare PSD. Și, tot de două ori, Grindeanu a refuzat. A făcut acest lucru chiar și pe pagina sa de socializare. Amenințând cu crearea unei crize soldată prin alegeri anticipate. Există, deci, toate motivele să presupunem că Sorin Grindeanu nu se dă dus. Ce va face, în această eventualitate, Liviu Dragnea?
Din diverse motive, liderul PSD dorește schimbarea premierului. La numai șase luni după ce l-a numit. Oficial, este invocată o oarecare contraperformanță a Guvernului. Întârzieri în aplicarea programului de guvernare, lentoare, lipsă de hotărâre, neasumare și duplicitate a premierului. Neoficial, Grindeanu trebuie schimbat și din alte motive. Cum ar fi tendința vădită de a-și organiza și conduce o camarilă proprie, mersul cu pâra împotriva lui Dragnea la diverse autorități sau chiar statutul de dronă al prim-ministrului, personaj sub dublă comandă, dirijat dintr-un alt centru de putere aparținând statului paralel.
Citește și Guvernul lovește în firme! Ce vor fi obligate să facă TOATE societățile de la 1 iulie
Întrucât acest conflict este fățiș și cât e poate de public, am certitudinea că Liviu Dragnea nu mai poate da înapoi. Mă aștept ca, în acest weekend, cineva, probabil Carmen Dan, să fie însărcinat cu formarea unui nou cabinet. În care vor fi menținuți unii dintre miniștrii cabinetului Grindeanu. Alții, nu. Și este posibil să intre și UDMR la guvernare. Ce se întâmplă, însă, în eventualitatea în care Sorin Grindeanu refuză să demisioneze?
Citește și Negocieri între Dragnea și Iohannis! Lovitură pentru SIE – pe cine ar vrea Președintele director
Să presupunem că amenințarea sa nu este făcută doar în scopul de a-l inhiba pe Liviu Dragnea. Să presupunem că așa se va întâmpla. Ce poate să facă PSD atunci când un membru de vază al acestui partid, instalat în vârful administrației publice centrale, refuză să plece? Primul scenariu, despre care s-a discutat, după părea mea, neîngăduit de mult și iresponsabil, este că miniștrii, respectiv membrii cabinetului, ar putea, în această eventualitate, să demisioneze. Să îl lase pe Grindeanu singur. Cu spatele descoperit. Constituția României stabilește însă cu precizie ce poate face premierul într-o asemenea eventualitate. El pur și simplu poate nominaliza alte persoane. Urmând să i le propună președintelui României. Dacă are cu acesta o înțelegere, îi poate sufla PSD-ului pur și simplu Guvernul de sub nas. Și ar putea veni, la Palatul Victoria, un Guvern mascat al lui Klaus Iohannis. Ce poate face PSD în această ipoteză?
Vezi continuarea pe ȘTIRIPESURSE!
Sorin Roșca Stănescu dă cărțile pe față! Va renunța Grindeanu la funcția de premier
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



