Jurnalistul Sorin Roșca-Stănescu publică o scrisoare deschisă adresată ziaristului Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”.
Roșca-Stănescu îi cere public lui Gâdea să revină asupra informației legate de participarea la acte ilegale a Iosefinei Pascal, la protestul anti-Certificat, de la Parlament.
„Dragă Mihai, este pentru prima dată când ajung în situația de a mă adresa unui confrate printr-o scrisoare publică. O fac pe de o parte dată fiind gravitatea situației, iar pe de altă parte din respect față de modul în care, pe parcursul carierei tale, ai știut să te lupți pentru libertatea presei.
Mihai, ai făcut, probabil fără să vrei, o greșeală gravă pe care te rog să o îndrepți. Ai preluat și ai difuzat o informație falsă legată de un jurnalist de investigație, Iosefina Pascal, din care rezultă că ea ar fi participat la acte ilegale pe parcursul demonstrației degenerate de protest, de la Palatul Parlamentului. În acest moment, situația este lămurită. Este vorba despre o greșeală gravă, pe care te rog să ai curajul și decența să o repari.
În acest moment, nu vreau să fac niciun fel de legătură între dezvăluirile Iosefinei Pascal, ale mele și ale altor jurnaliști de investigație vizând participarea unui coleg de-al nostru și de-al tău la ceea ce noi am denumit ,,potera de presă” aflată în solda lui Arafat.
Cu stimă, Sorin Roșca-Stănescu
PS: În orice secundă ai nevoie de detalii, îți pot oferi”, scrie Roșca-Stănescu, pe corectnews.com.
Sorin Roșca-Stănescu, scrisoare deschisă către Mihai Gâdea: 'Ai făcut o greșeală gravă, pe care te rog să o îndrepți'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-12-2021 10:22
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



