Semnal dat de specialiștii din România!
„Revenirea economiei europene în luna iunie aduce optimism pe piața valutară. Totusi, cursul Euro/RON ar putea să depășească pragul 4,94”, anunță XTB România.
Pandemia a creat un mediu extrem de volatil și imprevizibil pe piața valutară până la jumătatea anului 2020. Criza cauzată de coronavirus a avut un impact amplu și rapid asupra economiei globale, forțând mâna autorităților să intervină cu stimulente ample de natură monetară și fiscală. Volumele imense de masă monetară introduse în piață, de ordinul miilor de miliarde, au dus la evoluții greu de prognozat și la mișcări care păreau să ignore contextul de piață. Cu toate acestea, specialiștii XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și companie de investiții listată pe Bursa de la Varșovia, au analizat cu mare atenție și în detaliu evoluția principalelor valute și perechi valutare, inclusiv USD, Euro și RON.
„Seria de indicatori PMI (realizați pe baza informațiilor oferite de managerii de achiziții) pentru sectorul serviciilor și industrie în zona Euro, în luna iunie, a oferit surprize foarte plăcute: revenirea accentuată a depășit estimările cu 6.3 puncte la servicii și 2.5 puncte la industrie. Deși încă sub nivelurile începutului de an, datele conturează o continuare accentuată a revenirii în luna iunie. Pentru Euro, aflat într-o perioadă de fluctuații în așteptarea unei noi mișcări impulsive este o veste bună, care trebuie totuși privită într-un tablou mai cuprinzător. Dolarul american, aflat în retragere față de monedele majore începând din a doua jumătate a lunii martie, poate înregistra episoade de creștere a interesului, în special în condițiile în care investitorii ar redeveni preocupați fie de riscul unui nou val al virusului, cu efecte serioase asupra economiei, fie de alegerile din SUA din această toamnă”, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
Pentru moment, dincolo de oscilații naturale, trendul descendent multianual al EUR/USD nu a fost întrerupt, indicând că piețele nu s-au "hotărât" în privința schimbării susținute de direcție, de la slăbire la întărire a Euro față de dolar. În condițiile în care revenirea economiilor dezvoltate ar continua, iar derapaje de ordin geopolitic ar fi evitate, moneda unică europeană ar putea atrage atenția sporită a participanților la piață în a doua jumătate a anului.
„În privința României, tendințele macro globale pot avea efecte variate. Astfel, avem în vedere un scenariu de relativă stabilitate pe termen scurt a EURRON - o reușită a ultimelor luni, având în vedere multiplele presiuni generate de situația din planul sănătății publice, în țară, dar și la nivel european - cu unele riscuri de depreciere a leului în trimestrele următoare. Față de evaluările anterioare, tendința de redeschidere a economiilor importante din Europa și planul de finanțare cu împrumuturi, dar mai ales fonduri nerambursabile induc o perspectivă ușor mai optimistă. Pe termen scurt până la mediu, totuși, până la eliberarea și utilizarea efectivă a fondurilor, dezechilibrul comercial și o valoare mai redusă a transferurilor din partea celor care lucrează peste granițe ar putea duce cursul peste 4.94, în imediata vecinătate a pragului simbolic. În raport cu dolarul american, în ipoteza unei întăriri a Euro în raport cu dolarul american, și având în vedere scenariul discutat pentru EURRON, este posibilă o ușoară întărire în a doua jumătate a anului, în special începând din toamnă, cu toate că merită precizat faptul că nivelul de incertitudine este unul foarte ridicat”, adaugă Claudiu Cazacu.
Lira sterlină ar putea avea un traseu chiar mai volatil decât Euro și dolarul american, revizitând pe parcursul lunilor următoare atât minimele din martie (în jur de 5.18) cât și vârful din aprilie (5.56). Față de nivelurile curente, apropiate de jumătatea intervalului descris, trepidațiile ar putea crește pe măsură ce sinuozitățile procesului de părăsire a Uniunii Europene de către britanici ar influența din nou cotațiile GBP.
„Având în vedere perioada cu un nivel ridicat de tensiune și de panică din piețele financiare, investitorii s-au orientat către active de refugiu, care prezintă niveluri mai scăzute de risc. Printre acestea se numără titlurile de stat din SUA sau metalele prețioase care sunt denominate în dolar american. În plus, în aceste momente de nesiguranță caracterul monedei americane de monedă de rezervă a început să își facă simțită prezența într-o manieră mai accentuată. Unul dintre principalele motive ar putea fi și o serie de situații cu niveluri foarte scăzute de lichiditate în piețe, care a dus la apariția unor probleme sistematice. În acest context, principalele ”victime” ale dolarului au fost monedele emergente, printre care și leul românesc. Având în vedere riscul suplimentar pe care îl prezintă investițiile în RON, cotația USDRON a atins un maxim istoric pe 23 martie, la 4,5460. Totuși, din acel moment leul a reușit să se redreseze pe baza unor perspective mai optimiste legate de economia mondială”, atrage atenția, la rândul său, Radu Puiu, Analist în cadrul casei de brokeraj XTB România.
În afară de câteva excepții, dolarul continuă să înregistreze performanțe pozitive în raport cu majoritatea monedelor importante comparativ cu nivelurile de la începutul anului, deși majoritatea s-au redresat din zona minimelor. În acest sens, dolarul evoluează la o valoare cu aproximativ 4% mai ridicată în comparație cu pachetul ponderat al valutelor cuprinse în indicele valutar al pieței emergente MSCI.
„La nivelul monedelor majore, direcția de evoluție a fost dată în principal de modul în care autoritățile au intervenit și de amploarea măsurilor de stimulare. Unul dintre cele mai bune exemple fiind lira sterlină. Deși la prima vedere moneda poate părea subevaluată, traderii tind să privească către un orizont mai lung de timp. Astfel, au inclus în preț temerile că abordarea nehotărâtă a guvernului britanic ar putea duce la o perioadă de recuperare mai lentă. Tendința de slăbiciune în raport cu alte monede din cadrul G10 sunt determinate de așteptarea unui decalaj a revenirii economiei britanice în raport cu restul Europei. În plus, pericolul reprezentat de Brexit și de lipsa unui acord majorează probabilitatea unui scenariu Hard Brexit, care ar duce la apariția a noi factori de risc pentru economia britanică. În contrast se află moneda unică europeană, care a primit un impuls din partea datelor macroeconomice optimiste. Astfel, activitatea din sectoarele manufacturiere și de servicii din Zona Euro dă semne solide de revenire, ceea ce a oferit un val de încredere pentru cumpărătorii de euro. În plus, piețele sunt optimiste că oficialii europeni vor ajunge la un acord privind un nou pachet de stimulente fiscale care să faciliteze redresarea economică la nivelul Bătrânului Continent. În cazul în care planul de redeschidere va evolua conform așteptărilor, perioada bună a monedei unice europene ar putea continua, adaugă Radu Puiu.
Vezi și
EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii
EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră
Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’
Specialiștii trag semnalul de alarmă! Cursul leu-euro ar putea exploda în viitorul apropiat
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

19 minute în urmăEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie



