Companiile cu capital românesc vor avea la dispoziţie 500 de milioane de dolari, prin intermediul programului Smart Start USA, pentru pătrunderea pe pieţele internaţionale, în special pe cea americană.
Echipa de proiect a avut o nouă sesiune de analiză a strategiei de implementare a Smart Start USA şi a definitivat ultimele detalii, urmând ca, la începutul lunii octombrie, platforma de înscriere în programul Smart Start USA să fie lansată oficial.
"Mulţumesc pentru tot sprijinul şi efortul depus de partenerii de implementare a programului Smart Start USA şi, în special, băncilor implicate - Piraeus Bank, BCR şi Banca Transilvania. Doresc să vă informez că bugetul alocat finanţărilor companiilor cu capital românesc, prin intermediul programului Smart Start USA, este de 500 milioane de dolari. El va fi disponibil pentru companiile care vor aplica pentru program şi vor fi admise la finanţare de către partenerii de implementare", a declarat Harry Ilan Laufer, iniţiatorul şi coordonatorul programului Smart Start USA.
În acest sens, programul urmăreşte să ofere susţinere pentru 10.000 de companii anual.
Lansarea platformei va fi urmată de o caravană de informare în peste 30 de oraşe din ţară.
Smart Start USA este primul program privat din România care creează un ecosistem de educaţie antreprenorială şi financiară, un cadru de instruire şi consultanţă în business şi oferă soluţii de finanţare şi produse în exclusivitate.
"Am creat acest program pentru a simplifica pătrunderea companiilor româneşti pe pieţele internaţionale, iar una dintre priorităţile principale este piaţa Statelor Unite ale Americii, care reprezintă oportunităţi foarte mari pentru capitalul românesc", a adăugat Laufer.
Programul are ca scop stabilirea de contacte directe între companiile şi întreprinzătorii din România şi SUA.
Pentru facilitarea rapidă a acestora, a fost înfiinţată filiala Camerei de Comerţ şi Industrie a României la Miami, reprezentată de Ilan Laufer, care reprezintă o noutate pentru IMM-urile din România, interesate de extinderea pe piaţa americană şi un pas important pentru implementarea Smart Start USA.
Citește și:
Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
Sprijin pentru companiile românești! Cine va pune la dispoziţie milioane de dolari
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox
Articole Similare

12 minute în urmăEconomie
Produsul de la Pepsi pe care românii îl vor găsi doar la Burger King. Are un gust inedit și nou

42 minute în urmăEconomie
Schimbare pentru abonații Digi prin satelit. FilmMania a intrat în ofertă de la 1 noiembrie 2026

15:00Economie
Cele 3 variante pentru creșterea salariului minim pe economie. Doar o variantă respectă solicitarea sindicatelor

14:30Economie
3,81% din PIB, deficitul bugetar în primele 9 luni de 2026. În trimestrul III a fost sub nivelul programat

14:00Economie



