Este informația momentului în România! Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani, în Mehedinți, a murit pe patul de spital.
După ce a încercat să se sinucidă în arest, Ion Turnagiu, bărbatul care la un an de eliberare i-a dat foc unei fete de 17 ani, a fost internat în spitalul din Drobeta Turnu-Severin.
Turnagiu a fost internat aici în data de 25 iunie, după ce a încercat să se sinucidă, în arestul Poliţiei Mehedinţi.
„Colegii de la ambulanţă l-au găsit acolo în stop. L-au resuscitat minute în şir. Cordul s-a resuscitat, dar a rămas hipoxia cerebrală gravă. A fost adus la noi la spital în comă gradul IV. Deci, teoretic, fără şanse. Cu tot tratamentul specific, starea sa s-a agravat permanent. A apărut febra de tip central, adică acea febră care duce până la 40 grade şi nu coboară de niciun fel şi care este un semn că creierul nu mai lucrează”, a afirmat, pentru Mediafax, Radu Iman, manager Spitalul Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.
În urmă cu câteva zile, Ion Turnagiu, care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Mehedinţi.
El a fost găsit spânzurat, cu tricoul, de către poliţişti. Agenţii l-au resuscitat până la sosirea echipajelor de salvare, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Mehedinţi.
Bărbatul era în arestul IPJ Mehedinţi din 13 iunie. El a fost arestat preventiv după ce a incendiat o fată de 17 ani din localitatea Dîrvari. Tânăra este în stare gravă, într-un spital din Bucureşti.
Ion Turnagiu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 1994, fiind condamnat pentru cinci crime. A fost eliberat condiţionat din puşcărie, în 2019, printr-o hotărâre a tribunalului Mehedinţi.
Vezi și
S-a dat Ordin! Se cutremură Ministerul de Interne: Jandarmii se transformă în polițiști
EXCLUSIV Mare atenție! Se propagă un imens fake-news: ‘Se schimbă vârsta de pensionare de la 1 iulie’
Știrea zilei! Criminalul a murit pe patul de spital!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 30-06-2020 10:34
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



