marg lgbt

sursa foto:  news.ro

Strigător la cer! Imagini cu copii folosiți pentru propagandă homosexuală, în București

Sâmbătă, la București, a avut loc un marș al homosexualilor, unde au participat câteva sute de persoane. Printre acestea s-au aflat ambasadorul SUA, Hans Klemm, Remus Cernea, Violeta Alexandru – fost ministru în Guvernul Cioloș, dar și copii.

Cu adevărat șocant este că unii dintre copii țineau în mână pancarte cu diferite mesaje pe care, foarte probabil, nu le înțelegeau. Un alt copil avea pe cap o cutie pentru a se proteja de ploaie, cutie vopsită în deja celebrele culori, scrie activenews.ro.

Conform sursei citate, un articol din Legea 272/2004 de protecție a copilului le interzice părinților să-i foloseasca pe cei mici în propriul interes. Astfel, în cazul în care cine ar face sesizare la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, iar parinții ar fi găsiți vinovați, aceștia din urmă ar putea să plătească amenzi între 500 și 10.000 de lei.

Sursa foto: activenews.ro

Vezi și Dragnea a făcut un anunț uimitor! Căror angajați NU le va mai fi impozitat salariul

Lidl are concurent! Un nou gigant își va face apariția pe piața românească

Olguța Vasilescu, anunț de senzație! Cine va avea salariul MĂRIT cu 200%

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare