Guvernul Suediei le-a recomandat persoanelor în vârstă să nu se mai izoleze din cauza pandemiei de Covid 19. Asta după ce specialiștii au stabilit că izolarea are un impact negativ asupra sănătăţii mintale a celor în cauză.
Până acum, pesoanelor cu vârstă peste 70 de ani li s-a recomandat să evite contactul fizic şi transportul public şi să nu meargă la magazine şi în alte locuri publice.Totuși, asta nu înseamnă o revenire la viața normală.
„Viaţa de zi cu zi nu poate fi aşa cum era înainte de pandemie… Dar există multe moduri de a trăi care nu înseamnă doar supravieţuire”, a declarat ministrul Sănătăţii, Lena Hallengren.
Decizia vine în contextul în care numeroase țări din Europa reintroduc restricţii pentru a face faţă numărului în creştere al cazurilor de coronavirus, Agenţia pentru Sănătate a spus că nu sunt dovezi ale unui al doilea val al pandemiei în Suedia.
„Agenţia de sănătate publică a decis că persoanele vârstnice şi cele din grupele speciale de risc vor fi supuse aceloraşi recomandări ca şi restul populaţiei,” a mai spus ministrul Sănătăţii.
Citește și:
Uluitor! Din ce fac bani generalii Silviu Predoiu, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Petre Tobă
E oficial! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru o anumită categorie