Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a transmis vineri că Suedia nu va permite amplasarea de arme nucleare pe teritorul atunci când va fi acceptată cu drepturi depline în Alianța Nord Atlantică.
Suedia şi Finlanda au solicitat să adere la NATO la începutul acestui an, demers motivat de invazia Rusiei în Ucraina. Aderarea lor a fost aprobată la summitul NATO de la Madrid, dar pentru a fi membre cu drepturi depline ale Alianţei Nord-Atlantice, protocolul lor de aderare trebuie ratificat de toate celelalte state membre NATO. Până în prezent, cererea de aderare a fost ratificată de 28 dintre cele 30 de ţări membre NATO. Singurele ţări care nu au făcut-o sunt Ungaria şi Turcia.
Comandantul suprem al forţelor armate ale Suediei a recomandat guvernului să nu pună nicio condiţie în negocierile finale cu NATO, cum ar fi să nu accepte baze permanente ale Alianţei sau arme nucleare pe teritoriul suedez. Cu toate acestea, ministrul de externe Tobias Billstrom a declarat că Suedia se va alătura Danemarcei şi Norvegiei în a declara unilateral că nu va permite amplasarea de arme nucleare pe teritorul Suediei, relatează Reuters.
„Este în continuare poziţia pe termen lung a Partidului Moderat”, a declarat el pentru agenţia TT. „Nu am avut niciodată intenţia de a schimba condiţiile pentru cererea depusă de guvernul anterior”, a spus şeful diplomaţiei suedeze.
O alianţă condusă de Partidul Moderat a câştigat alegerile generale din septembrie din Suedia, punând capăt celor opt ani de guvernare social-democrată în Suedia, scrie news.ro
Suedia pune condiții înainte de a adera la NATO: Este în continuare poziția pe termen lung
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



