calatorii bilet de avion

sursa foto:  opiniatimisoarei.ro

Surpriză de proporții! O renumită agenție de turism în insolvență

Lovitură dură pentru turismul românesc. Cea mai renumită agenție de turism din România se află in insolvență după ce a rămas fără cumpărător. Ulterior, agenția primise o ofertă din partea Greciei, pe care a pierdut-o, și de asemenea, a rămas și fără licență.

O agenție importantă din Grecia negocia intens cu agenția din România, dar în final, aceasta și-a retras oferta.

Mai mult de atât, Paravion și-a pierdut și licența și nu mai poate vinde bilete de avion în mod direct. Potrivit Profit.ro, spaniolii de la fondul de investiții GED, proprietarul Paravion, a scos neoficial agenția la vânzare și negocia la nivel avansat cu grecii.

Se pare că afacerea a picat datorită faptului că grecii doreau doar achiziționarea afacerilor din România, nu și pe cele din Turcia, respectiv site-ul Bavul.com. Acesta a fost închis datorită pierderilor de milioane de euro. Închiderea acestuia a făcut ca pierderile să treacă la Portavion, lucru ce i-au făcut pe greci să renunțe.

Agenția și-a pierdut și licența prin care putea să vândă bilete direct de la companiile aeriane. Acum, Portavion vinde bilete doar prin intermediul unei companii din afara țării.

În ciuda eșecului, Portavion va rămâne la vânzare. Acesta este primul site de rezervări de bilete din România, cu un portofoliu de peste 300 000 de utilizatori.

Vezi și Umilință fără precedent! Ce pensie de nimic primește un erou al celui de-al Doilea Război Mondial față de ofițerii actuali

Atenție! Firmele riscă amenzi uriașe dacă nu schimbă asta până în 2018

Atenție, a apărut o nouă metodă de escrocherie! Ce crai de Dorobanți a fost prima ȚINTĂ și cum s-a încheiat totul

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare