sursa foto:  govnet.ro

Surpriză pe piața bancară din România! Ce bănci au fuzionat!

Despre această fuziune se vorbește de mai mult timp, însă instanțele au fost cele care au frânat procedura. Inițial Curtea de Apel București a respins dosarul de fuziune dintre Banca Comercială Carpatica (BCC) și Patria Bank, un anunţ transmis în luna martie de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Acum însă Curtea de Apel Bucureşti a aprobat fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica (BCC) şi Patria Bank, permiţând celor două bănci să finalizeze paşii procedurali şi operaţionali pentru implementarea efectivă a fuziunii în jurul datei de 1 mai 2017, a anunţat BCC luni, potrivit news.ro.

Fuziunea dintre cele două bănci s-a prelungit din cauza deciziilor instanţelor, în condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti a respins iniţial dosarul de fuziune, arată un anunţ transmis în luna martie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vezi și Cum a fost conceput Macron în „laborator”, principalul favorit la președinția Franței

Mărturia incredibilă a unei fete prezente în Munții Retezat: „Nu salvamontiștii ne-au salvat”

Patria Bank şi Banca Comercială Carpatica vor deveni astfel o singură bancă, ce va continua să fie listată la Bursă şi va purta numele de Patria Bank.

”Noua bancă va fi prezentă în 73 de oraşe la nivel naţional, prin 111 sucursale, are peste 240.000 clienţi şi 3,816 miliarde lei în active, fiind dedicată creşterii gradului de bancarizare în România şi susţinerii antreprenorilor locali”, se arată în comunicat.

În prezent, data estimativă a implementării fuziunii este 1 mai 2017, dată condiţionată de emiterea hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat legalitatea hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor celor două bănci privind aprobarea fuziunii. Cele două bănci vor să confirme data fuziunii în cursul acestei săptămâni.

”Toate produsele, serviciile şi condiţiile contractuale aplicabile clienţilor se menţin în forma actuală până la data fuziunii, ulterior se vor aplica noile Condiţii Generale Bancare şi schimbările comunicate anterior clienţilor”, se arată în comunicat.

În 29 noiembrie 2016, Banca Naţională a României (BNR) a aprobat proiectul de fuziune al BCC cu Patria Bank, ceea ce a permis celor două bănci să demareze formalităţile finale de înregistrare a noii bănci şi să înceapă operaţiunile de integrare.

BCC a trecut în ultimii ani prin schimbări profunde, confruntându-se cu o serie de dificultăţi după ce patronul a fost acuzat penal. Ilie Carabulea a demisionat din funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere al Băncii Carpatica în 2012, imediat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită.

Patria Bank a ajuns să deţină 64,16% din acţiunile BCC, după încheierea ofertei publice derulate în martie 2016 pentru cumpărarea titlurilor deţinute de acţionarii minoritari, în cadrul căreia a achiziţionat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei. Ilie Carabulea a rămas cu un pachet de 18,46% din acţiuni.

În 2016, Banca Comercială Carpatica a înregistrat pierderi de 42,06 milioane lei (9,3 milioane euro), în scădere cu 44% faţă de rezultatul negativ raportat în anul anterior, după ce a tăiat cheltuielile pentru a compensa reducerea încasărilor.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare