„Diferență majoră între miniștrii PSD și cei ai PNL în abordarea relațiilor cu Austria în privința aderării României la Spațiul Schengen”, au declarat, pentru Bugetul.ro, surse politice.
Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a avut o întrevedere cu ministrul Muncii și Afacerilor Sociale, Sănătății și Protecției Consumatorului din Austria, Johannes Rauch. În urma acestei întâlniri, cei doi au semnat o declarație comună în care se subliniază necesitatea aderării României la Schengen pentru a facilita accesul asistenților din România care oferă asistență continuă 24 de ore din 24, persoanelor cu dificultăți medicale.
Astfel, „după eșecul major înregistrat de Ministrul PNL de Interne, Lucian Bode, care l-a invitat pe omologul său la București doar pentru a mai respinge încă o dată candidatura României la Schengen, ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, obține primul semnal pozitiv din partea guvernului austriac în chestiunea Schengen”, spun sursele noastre.
Un lucru foare important, spun sursele politice, este faptul că declarația comună semnată de cei doi miniștri ai Muncii este împărtășită și susținută și de vice-cancelarul Austriei, Werner Kogler, care este și președintele Partidului Verzilor din coaliția de Guvernare.
„Este primul mesaj oficial de susținere obținut pentru candidatura României la Schengen din partea unor înalți reprezentanți ai Guvernului Austriac. Rezultatul obținut de ministrul PSD contrastează puternic cu eșecul înregistrat în chestiunea Schengen de ministrul PNL al Internelor”, precizează sursele Bugetul.ro.
Declarația comună semnată de cei doi miniștri ai Muncii:
„Austria și România sunt legate printr-o lungă istorie comună și au o strânsă cooperare economică și culturală. Ambele țări beneficiază din plin de acest lucru. Suntem de acord că trebuie să îmbunătățim condițiile pentru profesioniștii români în general, dar în special pentru cei care oferă asistență medicală în regim de 24 de ore.
Aceasta presupune accederea României în Schengen, care poate scuti asistenții medicali de ore întregi de control în vămi. De acest lucru nu vor beneficia doar angajații din asistență medicală și socială, dar și economia austriacă în general. România este parte a comunității europene și trebuie, prin urmare, să devină parte a Spațiului Schengen.
În Austria, mii de familii se bazează, în fiecare zi, pe susținere de 24/24 de ore a asistenților sociali din România și din alte țări din Europa Centrală și de Est. În absența celor 30.000 de asistenți sociali care oferă asistență 24 din 24 de ore, nu ar fi posibil să oferim asistență de aceeași calitate celor care au nevoie de ea în Austria”.