sursa foto:  bzi.ro

Sute de migranți africani se pregătesc să intre în Europa! Nava umanitară Ocean Viking, închiriată de un ONG, caută un port ‘sigur’ pentru debarcare

Ocean Viking, nava umanitară a organizaţiei neguvernamentale SOS Méditerranée, a lansat un apel pentru a putea „debarca urgent într-un port sigur” 306 migranţi.

Din 24 iunie, nava umanitară închiriată de ONG-ul cu sediul la Marsilia, care operează în parteneriat cu Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), a efectuat opt operaţiuni de salvare în largul Libiei şi Maltei, a indicat SOS Méditerranée într-un comunicat, relatează AFP.

Printre migranţi se află 53 de femei, dintre care patru însărcinate, şi 87 de minori neînsoţiţi.

În mai, în ultima sa misiune în zona centrală a Mediteranei, cea mai periculoasă rută de migraţie din lume, Ocean Viking a salvat aproximativ 300 de persoane, între care un bebeluş de trei luni şi şase femei însărcinate, dar a trebuit să aştepte aproximativ zece zile pentru a avea acces într-un port sigur, în Sicilia, pentru debarcare.

De la începutul anului, 805 migranţi au dispărut în centrul Mediteranei, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). Agenţia ONU estimează numărul morţilor şi al dispăruţilor în zonă la 1.553 în 2021.

În fiecare an, mii de oameni fug din cauza conflictelor sau a sărăciei şi încearcă să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană din Libia, ale cărei zone de coastă se află la aproximativ 300 km de Italia, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare