Toți clienții Euroins sunt vizați! Ce se va întâmpla acum cu milioanele de clienți ai companiei

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

În acest domeniu România are un exemplu recent – falimentul City Insurance. La momentul retragerii autorizației de funcționare, City Insurance era, la fel ca Euroins în prezent, liderul pieței RCA. Anteior, în 2016, o altă mare companie, Astra Asigurări, a intrat în faliment.

Persoanele care au un contract de asigurare încheiat cu Euroins aflat în derulare vor avea posibilitatea de a denunța unilateral acest contract și de a solicita Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) restituirea contravalorii primei de asigurare aferente perioadei denunțate.

Plata despăgubirilor ce se cuvin persoanelor prejudiciate, care ar fi trebuit să se realizeze de către Euroins, vor fi efectuate tot de FGA. Conform art. 11 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, „Fondul (FGA) asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege”.

Persoanele prejudiciate vor transmite cererile de despăgubire către FGA. Având în vedere numărul mare al clienților și în funcție de numărul de dosare de daună rămase nesoluționate, procedura de soluționare a cererilor și de acordare a despăgubirilor ar putea fi una de durată,.

În cazul soluționării cererii de despăgubiri de către FGA, cuantumul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate este de 450.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare