Europarlamentarul Victor Negrescu a transmis luni pe pagina de facebook că a continuat discuțiile directe cu parlamentarii din Olanda cu privire la aderarea României la spațiul Schengen.
"În această săptămână, am continuat discuțiile directe cu parlamentarii din Olanda cu privire la aderarea României la spațiul Schengen", a transmis Negrescu
Europarlamentarul a precizat că s-a axat, în principal pe dialogul cu membrii Comisiei de Afaceri Europene şi am discutat cu Jeroen van Wijngaarden (VVD), cel care a inițiat rezoluția împotriva extinderii spațiului Schengen, şi cu Sjoerd Sjoerdsma (D66), un deputat care cunoaşte bine România şi care doreşte să inițieze o nouă rezoluție de sprijin pentru țara noastră.
"Ambele întâlniri au fost constructive şi mi-au permis să ofer argumente în favoarea aderării României la zona de liberă circulație, insistând pentru un vot anul acesta. Cred că după aceste discuții lucrurile sunt pe o cale mai bună şi, în contextul unui raport pozitiv al noii comisii de evaluare, avem şanse reale să fim sprijiniți de Parlamentul olandez.
Nu este prima dată când mă implic în astfel de demersuri. În luna martie, am fost în Regatul Țărilor de Jos şi voi merge din nou la Haga, peste o săptămână, pentru a avea întâlniri cu parlamentarii olandezi. De asemenea, am menținut dialogul cu deputați din alte state membre, pentru a preîntâmpina apariția unor noi inadvertențe de comunicare pe această temă", a precizat europarlamentarul
Negrescu a transmis că va continua campania Românii Merită În Schengen şi acțiunile directe pentru realizarea acestui obiectiv central pentru România.
Totul pentru Schengen! Un europarlamentar român îi convoacă la discuții pe parlamentarii olandezi cu privire la aderarea României la spațiul de liberă circulație
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



