traian basescu

sursa foto:  evz.ro

Traian Băsescu: Dacă vrem să fim serioși. Dacă nu, o să mergem pe varianta «las` că merge și așa»!

Traian Băsescu avertizează că trebuie respectate regulile de carantină.

Fostul președinte susține că niciun om nu ar trebui să mai intre în țară „fără să treacă prin 14 zile de carantină”, precizând că, pentru o astfel de măsură, „trebuie contractate toate hotelurile” din România.

„Trebuie contractate toate hotelurile din țara asta și nimeni nu intră fără să treacă prin 14 zile de carantină. Dacă vrem să fim serioși. Dacă nu, o să mergem pe varianta «las` că merge și așa», specifică nouă, numai că de această dată nu este un șurub, ci discutăm despre vieți de oameni. Despre securitatea sănătății cetățenilor români. Nu e de joacă. Deci cele mai severe măsuri – le spun severe, dar ele pot fi numite la fel de bine cele mai sigure – trebuie aplicate. Ori carantina pentru toți cei care vin în România, în acest moment este obligatorie, mai ales că și Italia, și Spania s-au declarat integral suprafețe de carantină”, a declarat Traian Băsescu, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Întrebat dacă spre exemplu, potrivit normelor de carantină impuse de autoritățile italiene, românii nu mai pot părăsi Italia nici dacă vor, Traian Băsescu ar răspuns: „Nu, s-o părăsească, dar statul român îi cazează 14 zile în carantină”, informează b1.ro.

Vezi și:Atenție, români! Câți bani veți primi, de fapt, din șomajul tehnic

Atenționare: Pandemia de coronavirus ne poate aduce într-o criză alimentară

Acuze dure lansate de un medic: Se fac angajări ‘pe pile’ folosindu-se starea de urgență

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare