sursa foto:  dcnews.ro

Traian Băsescu, discurs motivațional pentru elevi: ‘D-asta îi spuneam lui Năstase în competiția prezidențială: Cum Dumnezeu de poporul ăsta trebuie să aleagă între doi foști comuniști?’

Traian Băsescu, fost președinte al României, europarlamentar PMP, a ținut un discurs motivațional în fața elevilor de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu Jiu, sâmbătă, 11 noiembrie.

Fostul șef de stat i-a îndemnat pe copii să aleagă o meserie, pe care să o facă foarte bine, precizând că meseria sa i-a adus independența politică.

Totodată, în discursul său, Traian Băsescu a amintit de replica memorabilă, care a contribuit la succesul său în fața lui Adrian Năstase, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din anul 2004.

M-a găsit Revoluția director general în Ministerul Transporturilor, d-asta îi spuneam lui Năstase în competiția prezidențială: „Cum Dumnezeu de poporul ăsta trebuie să aleagă între doi foști comuniști?”. Doi foști membri de partid.

Dar m-a găsit Revoluția director general, inspector-șef al Navigației Civile din România, responsabil pentru siguranța circulației navelor pe Marea Neagră, pe Dunăre, pe lacurile interioare.

Deci, am avut o carieră care a început să urce treaptă cu treaptă. După Revoluție, am devenit subsecretar de stat, șef al Departamentului Marinei Civile. Pe urmă am devenit ministru al Transporturilor.

Pe urmă m-am hotărât să nu mai fiu numit și să-mi iau singur funcțiile. Am candidat de două ori pentru funcția de primar general al Capitalei. Am câștigat de fiecare dată. Și încă două mandate de președinte al României, luate tot prin vot direct, nu numit.

Cariera mea a fost o carieră care a depins, în primul rând, de mine. De ce am putut avea o carieră liberă și în politică? Pentru că am avut o meserie.

Chiar dacă am avut și două mandate de deputat, și unul de senator, niciodată nu am fost dependent de cineva în atitudinea politică.

Întotdeauna, și o spuneam și colegilor: Dragii mei, eu am brevetul de căpitan de cursă lungă în sertar. Când nu mai pot face ce vreau eu în politică, îmi scot brevetul, m-am urcat pe comanda unei nave și câștig mult mai bine decât câștigați voi într-un an.

Deci, aici vin și vă aduc argumentul nevoii de a avea o meserie, de a avea o meserie pe care să o faci foarte bine. Să știi că întotdeauna îți asiguri resursele financiare necesare ție și familiei, practicându-ți meseria.

A fi bun profesionist într-un domeniu sau altul, indiferent că ești într-un domeniu care este legat de studii superioare sau de studii gimnaziale, sau de studii liceale, indiferent care este nivelul la care îți faci meseria, esențial este să o faci bine. Pentru că orice meserie îți va aduce feedback-ul de care ai nevoie, atâta timp cât o faci bine.

Dacă mă întrebați care e soluția să ai bani, este să faci foarte bine o meserie. Nu ai altă variantă!”, a spus Traian Băsescu.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare