sursa foto:  antena3.ro

Traian Băsescu reacționează! ‘Mai bine ar fi să rămână buni parteneri ai PNL-ului’

Europarlamentarul Partidului Mişcarea Populară Traian Băsescu crede că cei de la Uniunea Salvaţi România au început să se erodeze şi nu vor putea depăşi PNL la alegerile parlamentare de anul viitor şi atunci cel mai bine ar fi să rămână buni parteneri ai liberalilor.

Traian Băsescu a declarat, duminică seara, la Digi 24, că USR doreşte să facă o alianţă cu PNL după alegerile parlamentare, dar această formaţiune să fie vioara întâi, şi nu liberalii.
„Am tot văzut la Barna, astăzi am văzut şi la Cioloş o explicaţie ceva mai consistentă, ideea este că acum este momentul şi cred ei, socotind europarlamentarele, că ar putea face o majoritate împreună cu PNL-ul, USR şi PNL, dar cu ei vioara întâi, ei aşa presupun, că ar fi primii. Eu le spun altceva de aici, că au început să erodeze şi că nu vor putea să depăşească PNL aşa că mai bine ar fi să rămână buni parteneri ai PNL-ului, aşa cum au fost trei ani”, a afirmat Băsescu.
El crede că cei de la USR nu vor fi înduplecaţi cu uşurinţă să facă parte din Guvernul Orban.
„Este clar astăzi, când şi Cioloş a lăsat să se înţeleagă că asta e soluţia lor, neparticiparea la Guvern, îmi dau seama că e o decizie internă foarte puternică. Cât timp a spus-o numai Barna, ziceam, mă rog, fără experienţă, mai repezit, dar astăzi a confirmat-o Cioloş ceea ce înseamnă că este greu de presupus că vor fi înduplecaţi cu uşurinţă să intre în Guvern efectiv, vor promite probabil sprijin, care se va manifesta când da, când nu.(…) Să nu votezi Guvernul liberal, chit că nu intri în guvernare, ei ar pierde foarte mult dacă ar face lucrul ăsta”, a explicat fostul preşedinte.
El consideră că acest calcul al USR este unul greşit.
„Ei au un calcul greşit după părerea mea. În situaţii de astea neclare, singurul lucru care te individualizează este loialitatea faţă de un proiect pe care l-ai pornit ori dacă începi să o bâjbâi în situaţii neclare… Toţi cei care încep să bâjbâie sunt puşi într-un sertar şi vrei să uiţi de ei. Aici singura formulă este loialitatea faţă de proiectul pe care l-ai început şi la mijlocul lui te opreşti şi spui eu nu mai vreau. (…)  Niciodată nu am trecut, în bătălia de a-mi atinge obiectivul politic, nu am trecut anumite linii roşii. Ori aici e o ditamai centura roşie, să nu laşi PNL-ul singur, după ce ai început cu el să creezi criza politică. Deci e un tip de gest care nu se uită, multe altele se uită, ăsta e greu, e greu că ai dat jos un Guvern”, a mai afirmat Traian Băsescu, informează news.ro
Vezi și

Alertă în cazul Caracal! A fost găsită

Cazul Caracal, în aer! Dezvăluire nucleară: Ce a ajuns, în realitate, la FBI

EXCLUSIV Firmele înființate de Dan Barna și Dragoș Pîslaru (PLUS), jumătate de milion de euro de la Guvernul ‘Dragnea’! Rovana Plumb a semnat documentul

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare