Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar tranzacţiile au depăşit 9 milioane de euro.
Conted a înregistrat cea mai mare apreciere de pe piaţa principală, de 8,29%, fiind urmată de Oltchim, cu 4,23%, şi de Dafora, cu 1,35%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi erau consemnate la Oil Terminal, de 3,46%, Digi, de 2,03%, şi Socep, cu 2%.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a coborât la 8.206,00 puncte, cu 0,68%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,64%. În schimb, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,24%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,82%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,65%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a coborât cu 0,50%.
Valoarea totală a schimburilor realizate pe Bursa de Valori Bucureşti s-a situat la 43,413 milioane de lei (9,358 milioane de euro), cea mai mare parte fiind realizată cu acţiuni, respectiv 40,74208 milioane de lei (8,782 milioane de euro). De asemenea, tranzacţiile cu certificate au atins valoarea de 1,54 milioane de lei (331.854 euro).
În acelaşi timp, valorile cele mai mari ale tranzacţiilor au fost realizate cu acţiunile OMV Petrom (21,32 milioane lei), BRD - Groupe Societe Generale (6,96 milioane lei) şi Banca Transilvania (4,59 milioane lei).
Vezi și
Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează
Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
Tranzacții de milioane de euro! Noi informații de la BVB
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox
Articole Similare

10 minute în urmăEconomie
Produsul de la Pepsi pe care românii îl vor găsi doar la Burger King. Are un gust inedit și nou

40 minute în urmăEconomie
Schimbare pentru abonații Digi prin satelit. FilmMania a intrat în ofertă de la 1 noiembrie 2026

15:00Economie
Cele 3 variante pentru creșterea salariului minim pe economie. Doar o variantă respectă solicitarea sindicatelor

14:30Economie
3,81% din PIB, deficitul bugetar în primele 9 luni de 2026. În trimestrul III a fost sub nivelul programat

14:00Economie



