Turismul românesc începe să prindă viață.
Pensiunile maramureşene care fac parte din reţeaua de turism rural sunt ocupate în proporţie de 70% pentru perioada sărbătorilor pascale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul ANTREC filiala Maramureş, Livia Sima.
„Aproximativ 70% din capacităţile de cazare au fost ocupate pentru mini vacanţa de Paşti, iar ca o noutate a acestui an, rezervările au fost operate prin agenţiile de turism, majoritatea, şi nu prin rezervare directă cum s-a întâmplat până la instalarea pandemiei. Partea pozitivă e că o mare parte din pensiunile rurale au turişti, fireşte nu într-un număr ridicat, doar câteva persoane în fiecare pensiune şi se respectă noile condiţii privind cazarea, servirea mesei şi distanţarea. Un lucru cât se poate de firesc, având în vedere actuala situaţie sanitară. Turismul rural a fost printre cele mai afectate domenii economice din judeţul Maramureş, alături de alte sectoare economice, şi încearcă să se reinventeze oferind alt gen de servicii adaptate noilor condiţii impuse. (...) Ne dorim ca în această vară turismul rural atât de apreciat să repornească şi ofere condiţiile mult mai bune şi servicii pe măsura aşteptărilor", a spus Livia Sima.
Potrivit acesteia, turiştii care urmează să petreacă sărbătorile pascale în Maramureş au optat pentru a participa la slujbele religioase în aer liber, plimbări în natură şi vizitarea unor muzee.
"Grupurile mici, familiile sau persoanele individuale care petrec vacanţa de Paşti în Maramureş şi-au exprimat intenţia de a participa la slujbele religioase care ar putea avea loc în aer liber, plimbări în natură, vizitarea unor muzee care s-a redeschis pentru public în mai multe oraşe. Dar cred că turiştii doresc să petreacă mai mult timp în aer liber, plimbări în natură, ieşiri pe rute montane consacrate, plimbări cu bicicleta, o tură de echitaţie sau alt gen de relaxare în aer liber. (...) Zona rurală a Maramureşului oferă multe posibilităţi de relaxare pentru orice categorie de turist, iar la altitudini înalte pe munţi încă se mai poate zări zăpada", a precizat Livia Sima.
În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, a fost redeschis publicului Muzeul Satului din municipiul Baia Mare.
În judeţul Maramureş activează peste 500 de pensiuni rurale, moteluri şi hoteluri, iar până la instalarea pandemiei, judeţul era vizitat în perioada verii de peste 30.000 de turişti români.
Turismul românesc revine la viață! 70% din pensiunile maramureșene, ocupate de Paști!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-04-2021 14:47
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



