Comisia Europeană (CE) a adoptat, marţi, prima strategie la nivel european privind materialele plastice. Măsura este valabilă și pentru țara noastră. Potrivit acesteia, toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene (UE) vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosinţă va fi redus, iar utilizarea intenţionată a microplasticului va fi limitată, notează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Potrivit agerpres.ro, România va interzice din vară pungile de plastic.
'Dacă nu schimbăm modul în care plasticul este produs şi folosit, în 2050 oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşte. Trebuie să luăm măsuri pentru ca plasticul să nu mai ajungă în apa, în mâncarea şi în organismele noastre. Singura soluţie pe termen lung este reducerea deşeurilor din plastic, printr-o reciclare şi o reutilizare sporite. Aceasta e o provocare pe care cetăţenii, industria şi administraţiile trebuie să o soluţioneze împreună. Prin Strategia UE privind materialele plastice propunem, de asemenea, un model economic nou şi mai circular. Trebuie să investim în noi tehnologii inovatoare care să asigure protecţia cetăţenilor şi a mediului, menţinând în acelaşi timp competitivitatea industriei noastre', atrage atenţia prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil cu dezvoltarea durabilă.
La rândul său, Jyrki Katainen, vicepreşedintele responsabil cu locurile de muncă, creşterea economică, investiţiile şi competitivitatea, a susţinut că prin noua economie circulară va atrage investiţii şi va crea oportunităţi de inovare şi noi locuri de muncă.
'Strategia noastră pune bazele unei noi economii circulare a materialelor plastice şi va atrage investiţii în sprijinul acesteia. Astfel, vom contribui la reducerea deşeurilor de plastic de pe uscat, din aer şi din mări şi, în acelaşi timp, vom crea noi oportunităţi pentru inovare, competitivitate şi crearea unor locuri de muncă de înaltă calitate. Industria europeană are o oportunitate extraordinară de a se impune ca lider mondial în materie de noi tehnologii şi materiale. Consumatorilor li se oferă posibilitatea de a face alegeri în cunoştinţă de cauză pentru a proteja mediul. Toate părţile vor avea de câştigat', a spus Katainen.
Conform datelor oficiale, în fiecare an, europenii generează 25 de milioane de tone de deşeuri din plastic, însă mai puţin de 30% sunt colectate pentru a fi reciclate. În întreaga lume, plasticul reprezintă 85% din deşeurile de pe plaje.
Strategia privind materialele plastice adoptată în data de 16 ianuarie 2018 de către Executivul comunitar va transforma modul în care produsele sunt concepute, fabricate, folosite şi reciclate în UE. În acelaşi timp cu adoptarea noii strategii privind materialele plastice, Comisia a aprobat şi un Cadru de monitorizare compus din zece indicatori, care acoperă fiecare etapă a ciclului. Cadrul va măsura progresele în ceea ce priveşte tranziţia către o economie circulară la nivelul UE şi la nivelul statelor membre.
Astfel, prin noua strategie, Uniunea Europeană va face ca reciclarea să devină profitabilă pentru întreprinderi, va reduce deşeurile din plastic, va pune capăt poluării cu deşeuri a mărilor, va stimula investiţiile şi inovarea, respectiv va încuraja schimbarea în întreaga lume.
În cursul anului 2018, CE va prezenta o propunere privind articolele din plastic de unică folosinţă, în conformitate cu cerinţele privind o mai bună reglementare, iar părţile interesate pot contribui până la 12 februarie a.c. la consultarea publică în curs.
De asemenea, forul european va lansa revizuirea Directivei privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje şi va pregăti orientări privind colectarea separată şi sortarea deşeurilor, care vor fi publicate în 2019.
Legislaţia europeană a dus, deja, la o reducere semnificativă a utilizării pungilor de plastic în mai multe state membre. Noile planuri se vor axa pe alte tipuri de articole din plastic de unică folosinţă şi pe uneltele de pescuit, vor sprijini campaniile de sensibilizare din statele membre şi vor stabili sfera de aplicare a normelor UE care urmează să fie propuse în 2018, pe baza datelor disponibile şi a consultării părţilor interesate. În plus, Comisia a anunţat că va lua măsuri pentru a limita utilizarea microplasticului în produse şi va stabili standarde pentru plasticul biodegradabil şi compostabil.
România a început să se alinieze la legislaţia europeană, iar în data de 5 octombrie 2017 Guvernul de la Bucureşti a aprobat, printr-un proiect de lege prevederea conform căreia pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise de la 1 iulie 2018 atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare.
Interdicţia vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.
De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
UE interzice pungile de plastic! Când dispar din țara noastră
Trending

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

17:30Social
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

16:30Social
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

15:30Social
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

16:00Social
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

17:00Social
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume

10:30Economie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

08:46Horoscop
Horoscop financiar 26 septembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii
Articole Similare

22 sepExterne
Rezultate alegeri Rusia. Duma, parlamentul de stat, a fost ales de către cetățeni

22 sepExterne
Donald Trump și-a făcut propriul post de televiziune. De la Casa Albă se difuzează Trump TV

22 sepExterne
Veneția vrea să impună o taxă de intrare de cel puțin 30 de euro de persoană

22 sepExterne
Zelenski și Trump se întâlnesc marți la New York. Atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești, discutate

22 sepExterne



