sursa foto:  http://www.rador.ro

Ultimă oră! Fostul șef al Camerei Deputaților, condamnat la închisoare cu executare!

Bogdan Olteanu, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel București.

Magistrații de la CAB au decis să-l condamne pe Olteanula 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Iniţial, în decembrie 2019, Bogdan Olteanu a primit la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 7 ani închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani.

„În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Olteanu Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. În temeiul art. 424 alin. 3 Cod de procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, se arată în decizia CAB.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea Tribunalului privind confiscarea de la Bogdan Olteanu a contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii, conform Agerpres.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Vezi și

Casa Națională de Pensii Publice vine cu noi informații! Când încetează plata pensiei

FOTO Una dintre cele mai mari companii din România scoate la vânzare mai multe terenuri în București și în marile orașe din țară

Răsturnare de situație după decizia luată de ÎCCJ în cazul pensiilor militare de stat (pensii speciale)

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare