sursa foto:  cancan,ro

Ultimul drum al Regelui, în presa britanică: Cum a fost văzut fostul Principe Nicolae

Ultimul drum al Regelui Mihai a fost descris și de presa britanică. După ce una dintre cele mai importante publicații internaționale, BBC, a transmis imagini și a comentat pe marginea ceremoniei, jurnaliștii de la DailyMail au țintit asupra fostului Principelui Nicolae.

Pesa britanică spune că fostul Principe Nicolae „a cucerit inimile românilor”, după înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I al României.

 Jurnaliștii de la DailyMail îl descriu pe fostul Principe Nicolae ca fiind „nepotul britanic înstăinat al ultimului monarh al României care a cucerit inimile românilor, după ce a fost alungat de Familia Regală în urma unui scandal sexual”.

Jurnaliștii britanici mai spun că în timpul ceremoniilor, „toți ochii” erau ațintiți asupra lui Nicholas Medforth-Mill.

Fostul Principe Nicolae era pe locul trei în ordinea succesiunii la tron, însă a fost exclus după ce o fostă iubită a declarat că fostul Principe este tatăl copilului său.

Vezi și Primarul care a reușit să mobilizeze aproape tot orașul să vină să-și ia rămas bun de la Rege

Ce pensie încasează lunar socrul Princepelui Nicolae

Rușine! Deputatul PSD care a cerut ca Regele Mihai să fie declarat persoana non grata

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare