Judecătoria Timișoara l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe Ionuț Nasleu, fost ofițer SRI și fost consilier al fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu.
Nasleu, care a ocupat și funcția de director al SC Piețe SA Timișoara, este acuzat de șantajarea jurnalistului Dragoș Boța și a soției sale, Iulica.
Astfel, Ionuț Nasleu a fost condamnat la 2 ani și opt luni de închisoare cu suspendare și la plata unor daune civile de 25.000 de euro. Decizia nu este definitivă.
Mai exact, fostul ofiter SRI a primit patru pedepse, iar la pdepasa cea mai mare s-a adaugat un spor: 1 an si opt luni pentru santaj la persoana vatamata Dragos Bota, 1 an si opt luni pentru santaj la persoana vatamata Iulica Bota, 1 an de inchisoare pentru fals material in inscrisuri oficiale si 6 luni de inchisoare pentru instigare la uz de fals. In stabilirea condamnarii finale, la pedeapsa cea mai grea, de 1 an si opt luni de inchisoare, s-a aplicat un spor de 1 an si 20 de zile de inchisoare (1/3 din suma celorlalte pedepse), astfel ca a rezultat pedeapsa finala de 2 ani, opt luni si 20 de zile de inchisoare, care a fost suspendata pe un termen de supraveghere de 4 ani. De asemenea, instanta a admis, in parte, si pretentiile civile ale persoanelor vatamate, astfel ca Ionut Nasleu a fost obligat la plata a 10.000 de euro catre Dragos Bota si 15.000 de euro catre Iulica Bota. Acuzatiile de santaj la adresa celorlalte doua parti, Stefoni Marius Gheorghe si Holeiciuc Stefania, fost subalterni ai inculpatului, au fost respinse, judecatorul lasand nesolutionata actiunea civila exercitata in cauza de cei doi, scrie impactpress.ro.
Condamnarea nu este definitiva, ci poate fi atacata cu apel in 10 zile de la comunicare.
„Este ireal ce mi se intampla! Mi-a dat maxim la toate, plus de plata o suma enorma pentru despagubirea celor doua parti vatamate. Nu pot sa cred, altii au condamnari mult mai mici pentru fapte mult mai grave. M-au calcat pe cap, ce sa zic… Probabil ca acest judecator va avansa foarte repede la instantele superioare, dupa aceasta sentinta asteptata de baietii din sistem.
Desigur ca vom face apel, insa vom cere stramutarea dosarului la alta instanta din tara, pentru ca la Timisoara, din cauza presiunii media, sigur n-o sa mi se faca dreptate. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, a fost reacția lui Ionuț Nasleu.
Un fost ofițer SRI și consilier de primar PNL a fost condamnat la 2 ani și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru șantaj! Decizia nu este definitivă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 21-01-2022 22:26
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



