Aproximativ 20.000 de persoane sunt așteptate vineri la protestele organizate la Bucureşti, de Sindicatele din Educaţie. Acestea vor protesta și mărșălui în intervalul orar 11:00 - 16:00.
Sindicaliştii se întâlnesc în Piaţa Victoriei, la ora 11:00, pentru ca la 12:30 să plece în marş pe traseul Piaţa Victoriei - Bd. Nicolae Titulescu - urcare Pod Basarab - str. Grozăveşti - Bd. Geniului - sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare, iar punctul final este Statuia Leu.
Guvernul a aprobat joi o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o "garanţie suplimentară" privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, în acord cu solicitarea cadrelor didactice în acest sens.
În context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că Memorandumul prin care Guvernul se angajează să ofere garanţii suplimentare în ceea ce priveşte salarizarea profesorilor debutanţi nu prezintă foarte multe garanţii din punct de vedere juridic.
El a precizat că memorandumul cuprinde o parte dintre propuneri, respectiv acea referire la salariul mediu brut pe economie, care ar trebui să fie echivalentul salariului debutantului cu studii superioare de lungă durată, şi face referire şi la tranşa care va fi plătită de la 1 ianuarie, însă sindicatele din Educaţie au mai avut şi alte cerinţe care nu sunt incluse în document.
În ceea ce priveşte protestul angajaţilor din învăţământ, anunţat pentru vineri, în Capitală, Marius Nistor le-a transmis sindicaliştilor să participe masiv şi să-şi prezinte nemulţumirile.
Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.
Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023, transmite AGERPRES
Un nou protest al sindicaliştilor din Educaţie! Sunt așteptate 20.000 de persoane
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



