sursa foto:  adevarul.ro

Un nou scenariu aruncat în spațiul public! Cozmin Gușă: ‘Laura Codruța Kovesi va candida la alegerile prezidențiale din 2024, din România’

Cozmin Gușă, analist politic și fost membru PSD, a declarat că Laura Codruța Kovesi, actualul procuror șef european, își dorește să candideze la alegerile prezidențiale din 2024.

Consultantul politic a amintit totodată, în contextul în care fostul ambasador a american în România Mark Gitenstein a fost numit în funcția de ambasador SUA la UE, că acesta va reface echipa cu Laura Codruța Kovesi.

Ulterior, Gușă a precizat că, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024, e convins că Laura Codruța Kovesi va candida pe „modelul Moldovei”, făcând referire la victoria Maiei Sandu.

„Nimeni nu îmi poate spune că se va întâmpla altceva. Ea dorește (n.a. – să candideze la alegerile prezidențiale din 2024 din România.). Aceasta este ambiția ei”, a opinat Gușă.

Amintim că în octombrie 2019 Consiliul Uniunii Europene a numit-o pe Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Ulterior, numirea a fost confirmată de către Parlamentul European.

Până în acel moment Laura Codruţa Kovesi era procuror în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ea a deţinut anterior diverse poziţii de procuror în timpul carierei sale în România, printre care cea de procuror-şef al DNA.

Sediul Parchetului European va fi la Luxemburg, iar Laura Codruţa Kovesi va avea un mandat de şapte ani, care nu poate fi reînnoit. Responsabilitatea sa va fi de a organiza activitatea Parchetului European, şi anume de a reprezenta această instituţie, de a-i direcţiona acţiunile şi de a-i asigura buna funcţionare, mai precizează Comisia Europeană, informează dcnews.ro

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare