Un polițist din cadrul Poliției Capitalei a fost prins cu droguri în cabina unei toalete, la Saga Festival, eveniment organizat în Capitală, week-end-ul trecut.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a confirmat acest aspect, într-un comunicat de presă.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la ,,un polițist de la Rutieră prins cu droguri la SAGA”, Serviciul de Informare și Relații Publice al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:
La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 04.10, la finalul evenimentului public la care se face referire, un agent al firmei de securitate a semnalat prezența a două persoane, într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă, din material plastic, ce conținea o substanță de culoare albă, precum și o sticluță ce conținea urme de substanță lichidă, incoloră.
Agentul de pază a solicitat sprijinul jandarmilor, pentru efectuarea de verificări, la fața locului.
Una dintre cele 2 persoane, are calitatea de polițist, acesta fiind pus la dispoziția unității, însă în prezent raportul de serviciu al polițistului este suspendat pentru efectuarea concediului de creștere a copilului.
A fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.
Ulterior, cazul a fost preluat de polițiștii B.C.C.O. București, pentru efectuarea de cercetări, conform competenței.
De asemenea, conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări, cu privire la situația semnalată, prin structura de control intern.
La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Poliția Capitalei se delimitează de astfel de comportamente, care nu respectă etica și deontologia profesională”
Un polițist, aflat în concediul de creștere a copilului, prins cu droguri în WC, la SAGA Festival!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-06-2022 15:55
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



