Un lider de sindicat lansează acuzații dure pe pagina de socializare. Ioan Cănărău, vicepreședinte al Sindicatului Europol, trage un puternic semnal de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă în sistem.
Cănărău consideră că întregul sistem e putred, dat fiind că procurorii închid ochii la ilegalitățile pe care le comit mai-marii din Poliția Română.
„Să fie clar și pentru managerii din Poliția Română ajunși întâmplător/la plesneală în funcții de comandă!
Poate unii dintre voi v-ați hotărât să vă faceți polițiști după ce m-ați văzut pe mine patrulând pe străzi!
N-am protestat și nu voi protesta niciodată pentru voi!
Nici când mi-au înghețat picioarele în fața Ministerului Finanțelor, în urmă cu 7 ani, n-am protestat pentru lichelele asupritoare!
Norocul vostru a fost că legea nu distinge între lași, nevertebrați, slugi, etc și polițiștii corecți!
Toți au primit drepturile pentru care unii polițiștii au protestat!
Din păcate și voi!
Paradoxul este că șefalăii care și-au triplat veniturile pe spatele liderilor de sindicat adevărați, nu falsurile pupătoare de ghiuluri politice, le dau cu parii în cap! Îi hățuiesc, îi abuzează, îi sancționează disciplinar, ș.am.d.
Începând de la ministru, secretarii, pardon, slugile de stat, șeful Poliției Române, șefii de inspectorate și derivații lor 'soloneuronali', toți urmăresc să distrugă liderii care, culmea, le bagă și lor bani în buzunare, care le câștigă și lor drepturi!
Cât de proști puteți să fiți?
NU, mie nu mi-au înghețat picioarele și pentru voi, n-am târâit lanțurile și pentru voi, nu mi-am sacrificat timp și sănătate și pentru voi și nici n-o voi face!
Dacă ați avea doi neuroni cu siguranță unul dintre ei l-ar pedepsi pe celălalt că încearcă să gândească pentru binele întregului organism !
Sunteți un fel de viermi sado-maso-egoiști-narcisiști!
VOI AȚI DISTRUS POLIȚIA ROMÂNĂ!
Băi deștepților, atacurile voastre, abuzurile voastre, hărțuirile voastre, nemernicia voastră, zbaterile voastre n-au făcut decât să mă întărească!!!
În prostia voastră v-ați pus absorbantele de firmă invers și ați rămas lipiți de fotolii!
Doar ăsta-i meritul funcției, că n-ați citit bine instrucțiunile!
Mare noroc!
Unii și-au stors creierii pe băncile școlilor de poliție, au mâncat pe pâine zeci de ani meseria de polițist în speranța că vor putea evolua în carieră!
N-au știut că dacă-ți vinzi sufletul diavolului, scuze, partidului și subdiziunilor lui infracționale poți să ajungi mare! Au decis să rămână integri.
Lor le datorăm supraviețuirea sistemului polițienesc, nu vouă, limbrici politici ce sunteți! ???
Pași înapoi n-o să faceți, aveți și voi orgoliul vostru de revoluționari pițigăiați!
Mai rămâne ca sistemul imunitar al Poliției Române să-și recapete puterile și să vă elimine!
Procurorii?
Procurorii închid ochii când sunt sesizați că șefii încarcă ilegal pontajele cu ore lucrate sâmbăta și duminica sau când îi privează pe alții de sporul cuvenit!
Până atunci, pentru că sunt un om cu suflet și nu vreau să mi-l încarc cu energie negativă ?, vă păstrez locuri în primele rânduri la protestele polițiștilor.
Ar trebui să protestați în genunchi!
Poate vreți să vă spălați păcatele!
Semnez, Cănărău Ioan, pentru a ușura chinul lucrătorilor Biroului Control Intern!”, este mesajul lui Ioan Cănărău, vicepreședinte Europol.
Un polițist, despre putregaiul din Sistem: 'Procurorii închid ochii când sunt sesizați că șefii încarcă ilegal pontajele cu ore lucrate sâmbăta și duminica sau când îi privează pe alții de sporul cuvenit!'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 04-12-2021 12:33
Trending

16 sepEconomie
Românii care primesc bani în plus la pensie de la 1 octombrie 2026. Cine sunt beneficiarii

16 sepPolitica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

16 sepEconomie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

16 sepEconomie
Schema din orice restaurant care te face să plătești mai mult decât ai fi consumat. Prea puțin se prind de acest truc

circa 2 ore în urmăEconomie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

16 sepActual
Ce se schimbă pentru șoferii de ridesharing și operatorii de transport alternativ din 18 septembrie. ARR mută totul online

16 sepEconomie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

16 sepEconomie
Cum îți poți reduce factura la căldură cu 40% iarna aceasta. Sfaturi verificate de experți

16 sepEconomie
Cum obții certificatul energetic gratuit pentru apartament în 2026

08:00Economie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



