Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, a transmis sâmbătă pe pagina sa oficială de socializare, că Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol.
Conform MTI, Péter Szijjártó a scris: Uniunea Europeană introduce plafonarea preţului petrolului, cu toate că ar fi timpul ca Bruxelles-ul să îşi dea seama că aceste măsuri şi altele similare afectează cel mai mult economia europeană.
În opinia lui Péter Szijjártó ar fi necesară creşterea cantităţii resurselor energetice, ceea ce ar reduce preţurile.
“În timpul negocierilor privind plafonarea preţului petrolului, am luptat mult pentru interesele Ungariei şi, în final, am reuşit: Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului petrolului” – a subliniat el.
Ministrul a adăugat că, prin această decizie, s-a reuşit încă o dată protejarea securităţii energetice a Ungariei
Uniunea Europeană a stabilit vineri să plafoneze preţurile petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după câteva zile de negocieri intense referitoare la nivelul corespunzător şi după ce Polonia a acceptat acordul care ar urma să fie anunţat oficial duminică, scrie news.ro
Ungaria a 'scăpat' de plafonarea preţului la petrolul rusesc: Ar fi timpul ca Bruxelles-ul să își dea seama că aceste măsuri afectează cel mai mult economia europeană
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe
Italia, sub asediu. Situație extrem de tensionată în țara în care au emigrat cei mai mulți români, ce se întâmplă

30-10-2026 16:30Externe
Taxa de pod Giurgiu-Ruse ar putea fi eliminată și din partea Bulgariei. România a renunțat deja la taxare

30-10-2026 16:00Externe



