Valeriu Gheorghiță: ‘Cererea de vaccinare depășește cu mult disponibilitate de vaccin pe care noi o avem astăzi’

Coordonatorul campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că până în 8 februarie sunt programate 500.000 de persoane, iar primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”.

”După ce s-au distribuit dozele pe următoarele trei zile, mai avem circa 130.000 de doze, care vor fi distribuite în zilele următoare – împreună cu tranşele care urmează să vină – pentru a asigura atât persoanele programate cât şi rapelul”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a anunţat că săptămâna viitoare vor mai veni 180.000 de doze de vaccin.
”Săptămâna viitoare, luni, este preconizată livrarea următoarei tranşe – 180.000 de doze pentru că se  recuperează deficiul de săptămâna trecută. Pfizer îşi onorează livrările săptămânale. (…) În momentul de faţă sunt aproape 500.000 de persoane programate până pe 8 februarie, la care se adaugă cele care au făcut deja prima doză şi care fac rapelul în această perioadă. Suntem cu dozele aproape pe fix: cât avem pe stoc atât vom folosi. La sfârşitul primei săptămâni din februarie, practic, vom fi aproape cu stocul la zero ”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a apreciat că primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”. 

”Este clar că cererea de vaccinare depăşeşte cu mult disponibilitate de vaccin pe care noi o avem astăzi. Aş vrea să asigur că ne dorim şi noi să creştem numărul de persoane vaccinate cât mai repede posibil”, a mai afirmat Gheorghiţă, menţionând, însă, că suntem condiţionaţi de numărul de doze de vaccin pe care le avem, conform news.ro.
Gheorghiţă a precizat că, dacă va fi aprobat şi vaccinul de la AstraZeneca, numărul de doze ar putea creşte.

Citește și:

Avertisment dur: Pensionarii vor ajunge sub pragul sărăciei

După 2 săptămâni, Lucian Bode s-a răzgândit! Prima promisiune pe care nu și-o respectă ministrul de Interne

Legea pensiilor: Ce schimbări importante îi așteaptă pe români de la 1 septembrie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare