Vasile Dincu PSD

sursa foto:  news.ro

Vasile Dîncu anunță posibilitatea apariției uneia dintre cele mai puternice alianțe de stânga pentru alegerile din 2024

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, afirmă că PSD nu poate câștiga de unul singur alegerile prezidențiale din 2024 și că este necesară crearea unei platforme de Stânga ecologistă.

El propune o deschidere a partidului către cei plecați din PSD și îi nominalizează pe cei din Pro România și pe Victor Ponta. Deși sună clar a invitație pentru Ponta și ai lui să se reapropie de PSD, Dâncu susține că e chiar așa și că este bine să fie reprimiți în rândurile social-democraților cei plecați din diferite motive spre partidul fostului premier… dar că inevitabil la un moment dat și apropierea de Ponta se va întâmpla:

”Unii au vrut să folosească asta împotriva mea dar eu am spus foarte clar acolo că nu ne interesează ce va face Victor Ponta în viitor.

Chiar spuneam că va fi foarte greu să-și mențină partidul în Opoziție și fără să fie Opoziție parlamentară și că ce facem noi în acest moment este următorul lucru: se întorc și-i primim pe cei care vin din partidul Pro România, se întorc acasă, la matcă, ca să zicem așa. Și îi primim înapoi în partid.

În al doilea rând am spus că vreau să facem o platformă de Stânga. O platformă de Stânga ecologistă cu mai multe forțe pentru a putea să adunăm – pentru că vorbeam în contextul alegerilor din 2024 – să câștigăm președinția României.

În nici un caz nu am vorbit și nu i-am făcut o invitație lui Victor Ponta cu care sigur că suntem amici, am avut o speranță înainte de asta, acum mi-a dispărut acea speranță că vom putea face, nu să se întoarcă în partid, dar că vom putea face o alianță bună pentru alegerile locale pe care le-am pierdut și le-am pierdut la București, de exemplu, și pentru că el nu a reușit să ducă până la capăt gândul nostru al unei coaliții care ar fi continuat după aceea și la alegerile generale și și-ar fi salvat partidul. Deci din perspectiva asta a jucat individualist și el este singurul stăpân pe propriul lui destin.

Nu cred, nu am văzut un entuziasm în PSD ca să fiu sincer pentru revenirea lui Ponta, cel puțin în acest moment. Așa s-a întâmplat cu toți președinți ai PSD-ului până acum și chiar și la alte partide se întâmplă același lucru: un fost președinte nu mai este, nu mai are prea multă valoare, din păcate, în partidul respectiv.”, a spus Vasile Dîncu la Gold FM într-o discuție cu Cozmin Gușă în cadrul emisiunii CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ!

Un posibil impediment ar putea fi actualul șef al PSD care ar putea vedea în revenirea lui Ponta un fel de pericol al propriei poziții:

”E o explicație foarte simplă: suntem în politica românească doar la 30 de ani după comunism și încă funcționează logica prezidiului și prezidiul oricât ai lungi masa respectivă, n-are decât locuri limitate, și atunci… Oamenii nu înțeleg că un om de valoare, un fost președinte, dacă s-a comportat onest – și majoritatea nu au fost aleși degeaba, totuși ca să fie președinte – are poate, mai ales la vârstele unor foști președinți, la vârste mai înaintate, are experiență, poate că e mai ponderat, poate să dea idei și nu este nevoie să-l duci neapărat la prezidiu.

Bine dar asta să înțeleagă și foștii președinți. Că unii ar vrea să conducă și din culise. Ori dacă sunt mari personalități pot face asta, și din afară pot conduce, dacă nu sunt totuși mari personalități atunci este foarte greu să fie acceptați în zonă pentru că mereu se vânează posturile.

Încă partidele din România nu sunt deschise să creeze o furtună de idei și să lucreze împreună pe scopuri, pe valori politice și se gândesc mai mult la beneficii, la funcții oamenii și atunci este greu de înțeles logica unuia care vine într-un partid dar nu cere nimic. Și toată lumea se întreabă ce vrea. Păi vrea să-l uzurpe pe președinte și atunci președintele bineînțeles că-i dă un picior fostului președinte.”, a mai spus Dîncu, conform stiripesurse.ro.

Pro România și ALDE au denunțat ieri în congrese separate fuziunea de dinaintea alegerilor parlamentare din 2020.

Citește și:

Milioane de pensionari sunt vizați! Ce se întâmplă, de fapt, cu pensiile

Execuție de ultimă oră! Se confirmă dezvăluirea Bugetul.ro: Omul lui Marcel Vela intră în scenă

Super-veste pentru toți românii! Puteți câștiga sute de euro – Cum este posibil

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare