Potrivit datelor Institutului naţional de Statistică publicate luni, ata anuală a inflaţiei a scăzut uşor, la 3,3%, în luna decembrie a anului trecut, de la 3,4% în noiembrie
Rata anuală a inflaţiei se situează astfel, sub prognoza Băncii Naţionale a României anunţată pentru 2018, de 3,5%.
În decembrie 2018 comparativ cu decembrie 2017, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,10%, cele nealimentare cu 3,75% iar serviciile cu 2,44%.
Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3%, potrivit INS.
Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (ianuarie 2018 - decembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie
2017 - decembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinata pe baza IAPC, rata medie este 4,1%.
Deşi a consemnat o scădere importantă în luna noiembrie a acestui an, de la 4,3% în octombrie, la 3,4%, rata anuală a inflaţiei în România a rămas cea mai ridicată din Uniunea Europeană.
În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.
Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2018 şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor, a anunţat, recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Vezi și:Mare atenție! S-a aflat cine va putea beneficia de pensia ocupațională
Lovitură pentru acești bugetari! Salariile lor sunt în pericol
Atenție, șoferi! Riscați amenzi chiar dacă aveți cauciucuri de iarna- Detaliul mai puțin știut
Veste bună din partea INS! Ce se întâmplă cu nivelul de trai al românilor
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



