lege

sursa foto:  gazetadecluj.ro

Veste proastă pentru o categorie de români! Din această lună veți fi nevoiți să scoateți mai mulți bani din buzunar

Majorarea din această lună, la 2.300 de lei, a salariului minim brut apare în HG nr. 4/2021. Majorarea salariului minim implică și creșterea valorilor ce sunt calculate în raport cu acesta. Una dintre aceste majorări vizează valoarea contribuției la sănătate (CASS) de plată pentru cei care vor să se asigure la sănătate și plătesc voluntar contribuția.

Codul fiscal prevede că cine vrea să se asigure anual la sănătate (asigurare valabilă 12 luni) trebuie să plătească, prin declarația unică, echivalentul a 10% din șase salarii minime brute.

Așadar, luând în considerare valoarea de 2.300 de lei pentru salariul minim, cei ce vor să se asigure la sănătate trebuie să plătească 10% din 13.800 de lei (2.300 x 6), adică 1.380 de lei. Valoarea de plată pentru 2020 a fost 1.338 de lei.

Persoanele fără venituri ce doresc să plătească CASS și să fie asigurate timp de 12 luni în sistemul sanitar public pot depune oricând declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Potrivit Codului fiscal, asigurarea devine efectivă din momentul depunerii declarației, dar este necesară și încheierea unui contract de asigurare la casa de sănătate, scrie avocatnet.ro

Citește și:

Vești importante: Sunt vizați peste 5 milioane de români! Dacă vă înscrieți acum, puteți beneficia de o reducere importantă în următoarea perioadă de timp

A izbucnit un scandal uriaș în Poliție! ‘Uite, măi prăpăditule!’, ‘Fugi înapoi la nașul tău și pupă-i ghiulul’, ‘Tu mă ameninți pe mine?’

SURSE Lucian Bode ar urma să dea startul la ‘execuții’! Bogdan Despescu ar avea zilele numărate în fruntea MAI!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare