O categorie de şoferi români se va putea bucura de asigurări RCA mai mici timp de trei ani, după ce mulţi conducători auto se plângeau de preţurile mari.
Şoferii disciplinaţi îşi vor putea păstra bonificaţia bonus-malus timp de 3 ani de la încheierea ultimei poliţe de asigurare RCA, chiar dacă îşi schimbă maşina, potrivit unei iniţiative legislative a senatorului USR Cristi Berea.
"Sistemul bonus-malus este un mecanism prin care şoferii prudenţi şi disciplinaţi primesc o reducere de preţ pentru asigurarea RCA. Raţiunea acordării acestui beneficiu nu are legătură cu autovehiculul deţinut, ci cu aptitudinile de a şofa şi cu prudenţa în trafic. Astfel, acesta nu ar trebui retras în momentul în care se schimbă vehiculul. Un şofer este disciplinat, atent şi precaut indiferent de maşina pe care o conduce, iar comportamentul responsabil trebuie încurajat şi răsplătit", a declarat Berea, potrivit unui comunicat de presă, scrie AGERPRES.
Pe baza bonificaţiilor oferite prin acest mecanism, şoferii prudenţi vor putea beneficia astfel de preţuri mai mici la asigurarea RCA, timp de 3 ani, susţine USR.
În prezent, bonificaţia obţinută de şoferi prin sistemul bonus-malus este anulată în momentul în care îşi schimbă autovehiculul.
Veste uriașă pentru mii de șoferi români! Veți plăti asigurarea RCA mai ieftină timp de trei ani
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



