Vești bune de la Comisia Europeană pentru Români! Cei care desfășoară activități în aceste domenii pot primi ajutoare de până la 1,8 milioane de euro

În urma unei solicitări făcute de Ministerului Finanţelor de a prelungi programul IMM Invest România şi subprogramul Agro IMM Invest, Comisia Europeană a fost de acord cu mărirea termenului până la data de 31 decembrie 2021. Pe lângă aceasta, s-au majorat și plafoanele schemei de ajutor de stat de la 800.000 euro la 1,8 milioane de euro pentru fiecare întreprindere.

Demersurile Ministerului Finanţelor au fost făcute ca urmare a impactului benefic pe care programele l-au avut asupra economiei, cât şi a interesului IMM-urilor de a accesa în continuare credite cu garanţii de stat.

„Aprobarea Comisiei Europene de continuare a programului IMM Invest România şi a subprogramului Agro Invest vine ca o recunoaştere a adecvării şi eficienţei măsurilor de sprijin care susţin mediul antreprenorial românesc. Infuzia de capital atrasă prin programul IMM Invest în anul 2020, care a depăşit 15 miliarde lei, prin acordarea a peste 25.500 de credite garantate de stat, continuă şi în anul 2021. O altă veste bună este că, prin decizia Comisiei Europene, suntem în măsură să majorăm plafoanele schemei de ajutor de stat, pentru a putea susţine accesul la finanţare a peste 58.000 de beneficiari în cei doi ani de funcţionare a Programului, în limita plafonului anual de garantare, în valoare de 15 miliarde lei”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, până în prezent, Ministerul Finanţelor, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, a alocat IMM-urilor sume de peste 222 milioane de lei, pe parcursul anului 2020, şi peste 246 milioane de lei, pe parcursul acestui an, reprezentând comisioane şi dobânzi.

 

„Aceste date arată că programele dezvoltate sunt un succes care plasează economia României într-un grafic de dezvoltare ascendent”, a punctat Nazare.

Aferent aprobării Comisiei Europene de a continua Programul IMM Invest, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a îmbunătăţit procedura de implementare a programului prin majorarea plafoanelor schemei de ajutor de stat, de la 100.000 euro la 225.000 de euro pentru companiile care realizează producţie primară de produse agricole, de la 120.000 euro la 270.000 de euro pentru companiile din sectorul pescuitului şi acvaculturii şi de la 800.000 euro la 1,8 milioane de euro pentru fiecare întreprindere.

De asemenea, cuantumul împrumuturilor a fost dimensionat în funcţie de necesarul de lichidităţi şi de dimensiunea întreprinderii, respectiv 18 luni în cazul IMM-urilor sau 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie.

Conform datelor FNGCIMM, la data de 30 iunie 2021, au fost înregistrate în aplicaţia instituţiei un număr de 8.144 de solicitări de garantare, dintre care aproximativ 7.252 sunt aferente Programului IMM Invest, indicând un grad de consum al plafonului alocat iniţial de peste 44%, restul de 891 de solicitări fiind în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest, cu un grad de consum al plafonului alocat iniţial de peste 85%. Pe parcursul a două luni de funcţionare a Programului, au fost aprobate 4.106 credite, cu o valoare de finanţare de aproximativ 3,72 miliarde lei şi o valoare de garantare de aproximativ 3,05 miliarde lei, informează adevărul.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare