O echipă de cercetători de la universitatea Imperial College din Londra crede că este foarte aproape de a putea dezvolta un vaccin împotriva COVID-19, după ce a fost testat cu succes pe şoarecii din laborator, informează sâmbătă The Daily Express citat de EFE.
Echipa condusă de Robin Shattock, expert în Infecţii mucoase şi imunologie, lucrează alături de colegii săi la Paris pentru a testa vaccinul pe maimuţe, iar dacă rezultatele vor fi pozitive ar putea începe testarea pe oameni pentru a putea dezvolta vaccinul în decurs de un an, informează agerpres.ro.
Cercetătorul Paul McKay a declarat ziarului că au fost analizate rezultatele injectării vaccinului la şoareci în urmă cu o lună şi asigură că "funcţionează foarte bine".
"Dacă primim finanţare pentru testele clinice asupra oamenilor, le vom realiza în iunie", a spus el, precizând că ideea este ca vaccinul să fie gata pentru a-l administra pacienţilor într-o perioadă de maximum un an.
Laboratoarele din întreaga lume colaborează şi lucrează contracronometru pentru a dezvolta un vaccin anti-COVID-19, deşi se crede improbabil faptul de a putea fi pus la dispoziţie împotriva actualului focar şi că va fi disponibil pentru epidemii viitoare.
COVID-19, boala provocată de coronavirusul nou, a provocat peste 4.600 de morţi, majoritatea în China, şi 125.000 de contagieri în întreaga lume
Vești bune! Vaccinul împotriva COVID-19 a fost testat cu succes
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

26 octEconomie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octEconomie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

26 octSocial
Meseriile care ar putea dispărea din cauza AI-ului. Ce angajați ar trebui să se reorienteze profesional

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



