Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va demara în perioada următoare programul de revigorare a activităţii de administrare a infrastructurii feroviare, prin prioritizarea lucrărilor de investiţii, reparaţii şi intervenţii operative, care au drept scop îmbunătăţirea serviciilor publice feroviare.
”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în perioada imediat următoare va demara programul de revigorare a activităţii de administrare a infrastructurii feroviare, prin prioritizarea lucrărilor de investiţii, reparaţii şi intervenţii operative, care au drept scop îmbunătăţirea serviciilor publice feroviare. Provocarea majoră pentru actuala conducere a CFR SA este repoziţionarea pe un trend ascendent a serviciilor feroviare, iar priorităţile companiei vor fi orientate pe acţiuni şi programe concrete în zona investiţiilor şi a exploatării reţelei feroviare la nivel naţional”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de compania de infrastructură.
Principalele măsuri care vor contribui la implementarea acestui program sunt reducerea la jumătate a perioadei de analiză a documentaţiilor depuse în cadrul procedurilor de licitaţii publice, desemnarea ofertei câştigătoare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara şi semnarea contractului pentru începerea lucrărilor de Dublare a liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, parte integrantă a proiectului Modernizarea liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
Modernizarea Gării de Nord, în parteneriat public-privat Totodată, CFR SA vrea modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, situate la intersecţia cu drumurile naţionale şi drumurile europene, prin montarea de bariere automate. În altă ordine de idei, se intenţionează pregătirea unui proiect pentru modernizarea Gării de Nord în parteneriat public-privat. Ideea nu este nouă – ea mai mai fost vehiculată încă de pe vremea când ministru al Transporturilor era Miron Mitrea.
Conducerea CFR SA vrea şi creşterea vitezei de circulaţie pe reţeaua feroviară, prin lucrări de ridicare a restricţiilor de viteză pe toate magistralele de cale ferată, dar şi creşterea nivelului de dotare şi a gradului de tehnologizare a operaţiilor de întreţinere şi reparaţii, prin achiziţia de utilaje noi pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente. Alte măsuri cuprinse în programul CFR SA sunt utilizarea eficientă a forţei de muncă la nivelul celor opt regionale de cale ferată, prin înfiinţarea atelierelor de reparaţii, cu personal specializat pentru intervenţii operative, începerea programului de reparaţii utilaje de cale ferată în centrele specializate din ţară, program care va contribui la îmbunătăţirea activităţii economice a firmelor româneşti de profil şi angajarea de personal specializat şi implementarea unor programe de pregătire profesională, finanţate din fonduri europene.
Se face curăţenie în gări De asemenea, programul prevede şi lucrări de întreţinere şi curăţenie în zona de siguranţă feroviară şi în spaţiile publice din gări. Astfel, la nivelul celor opt sucursale regionale de cale ferată, personalul specializat va acţiona cu utilaje pentru tăierea vegetaţiei din zona liniilor de cale ferată, în staţiile de cale ferată se vor desfăşura acţiuni de întreţinere şi curăţenie, iar spaţiile comerciale libere vor fi închiriate prin licitaţii publice.
Tot la nivel regional, vor începe şi discuţiile cu autorităţile locale pentru acţiuni concrete necesare amenajării zonelor publice din perimetrul gărilor, astfel încât acestea să fie utilizate în folosul călătorilor, potrivit adevarul.ro
Vezi si
Bucurie imensă pentru milioane de români! De ce beneficii veți avea parte
SURSE Informație-bombă după ultimul avertisment dat de Liviu Dragnea! ‘Se cheltuie bani pe prostii’
Vești pentru mii de români! Se dau amenzi de mii de lei
Vești! CFR vrea să îmbunătăţească serviciile oferite pasagerilor
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial



