euro

sursa foto:  click.ro

Vești excelente pentru această categorie români! Vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro

Sunt super-vești! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat că micii fermieri din țara noastră vor beneficia de o linie de finanțare dedicată special acestora. Mai exact, intervenția numită ”DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni”, este inclusă în Planul Național Strategic (PNS), care va intra în vigoare de anul viitor.

Fermele mici vizate în cadrul acestei intervenții sunt definite ca fiind exploatații agricole cu o dimensiune economică între 4.000 euro SO și 11.999 euro SO, în acest segment încadrându-se o parte considerabilă din fermele de pe teritoriul țării noastre. În cazul exploatațiilor zootehnice de creștere a animalelor din rasele autohtone sunt eligibile exploatațiile cu dimensiunea economică de minimum 2.000 euro SO.

Condiții de eligibilitate:

  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 și 11.999 euro SO, respectiv 2.000 și 11.999 euro SO pentru fermele zootehnice populate cu rase autohtone;
  • Solicitantul prezintă un plan de afaceri în care prezintă situația exploatației și obiectivele pe 3 ani;
  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de
    finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;
  • Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;
  • Investițiile în procesarea de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente, vor reprezenta o componentă secundară a proiectului (din punct de vedere financiar);
  • În cazul în care proiectul prevede investiții în echipamente de irigații la nivelul fermei acestea sunt eligibile doar dacă, îndeplinesc condițiile specificate în art 74 din Reg. (UE) nr. 2115/2021, iar la nivelul proiectului, este demonstrat faptul că:
    1. în urma evaluării ex-ante, investiţia asigură posibile economii de apă de minimum10%
    2. în cazul în care investiţia afectează corpuri de apă subterană sau de suprafaţă care au fost identificate ca nesatisfăcătoare în planul coresupunzător de management al bazinului hidrografic din motive legate de cantitatea de apă, este realizată o reducere efectivă a utilizării apei de minimum 50% din posibilele economii stabilite la punctul a) sau în conformitate cu procentul stabilit de autoritatea competentă (dacă este cazul), care să contribuie la atingerea stării bune a acelor corpuri de apă”.

Potrivit documentului publicat de Ministerul Agriculturii, sprijinul public nerambursabil maxim din fonduri europene pentru micii fermieri este de 50.000 EURO/proiect, cu o intensitate de maximum 85% din costurile eligibile. 

Conform calculelor financiare prezentate de MADR, linia de finanțare pentru micii fermieri ar urma să fie deschisă doar pe parcursul anilor 2025 și 2026, conform agro-tv.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare