Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis marţi, într-o conferinţă de presă, că bursele elevilor se vor modifica prin noile legi ale Educaţiei, scrie news.ro
Astfel, Bursa de excelenţă olimpică I/ internaţională va fi de 1.000 lei/lună, în timp ce Bursa de excelenţă olimpică II/ naţională va fi de 700 lei/lună.
Acestea se acordă elevilor care obţin distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei sau la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei.
Bursă profesională, de 300 lei/lună, se acordă tuturor elevilor din învăţământul liceal profesional, cu condiţia respectării criteriilor de frecvenţă stabilite prin ordin al ministrului educaţiei.
Bursă socială va fi de 300 lei/lună şi va reprezenta o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile, în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar.
Bursă de performanţă şcolară va fi de 500 lei/lună şi va fi o formă de stimulare a elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură. Bursa de performanţă şcolară se poate cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială.
Fondul pentru burse se alocă unităţilor de învăţământ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, în funcţie de numărul de elevi de la învăţământul cu frecvenţă. Fondul pentru burse nu poate fi folosit cu altă destinatie.
Autorităţile publice locale pot suplimenta fondul de burse al şcolii.
Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse al unităţii de învăţământ este de: a) 400 lei/an/elev în învăţământul primar; b) 900 lei/an/elev în învăţământul gimnazial; c) 1500 lei/an/elev în învăţământul liceal, filierele teoretică şi vocaţională; d) 3000 lei/an/elev în învăţământul liceal, filierea profesională.
Cuantumul alocat prin bugetul Ministerului Educaţiei pentru constituirea fondului de burse al unităţii de învăţământ se poate actualiza prin hotărâre de Guvern iniţiată de Ministerul Educaţiei, scrie news.ro
Vești extraordinare pentru elevi! Cuantumul burselor se mărește prin noile legi ale Educației
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



