sursa foto:  click.ro

Vești importante! Este oficial: Sute de mii de români vor putea beneficia de acest tip de pensie

Vești importante! A fost publicată în Monitorul Oficial al României Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) ce vizează ca pensia de urmaș, care se acordă soțului/soției supraviețuitoare, atunci când sunt îndeplinite condițiile unei durate de cel puțin 15 ani a căsătoriei și vârsta standard de pensionare, să fie acordată și când pensionarea s-a făcut mai devreme, cu reducerea vârstei potrivit legii.

ICCJ a stabilit, prin Decizia nr. 19/2022, că „în interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din Anexa nr. 5 a Legii pensiilor nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii”. Decizia a devenit obligatorie, odată cu publicarea ei, joi, în Monitorul oficial nr. 587.

Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, la art. 85 alin. (1), că soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.

Sintagma „vârsta standard de pensionare” din Legea pensiilor a fost motivul pentru care a fost trimisă în judecată o casă de pensii din țară, deoarece a oprit acordarea pensiei de urmaș, după șase luni, soției supraviețuitoare pentru că aceasta nu împlinise vârsta standard de pensionare conform anului de naștere, ci se pensionase mai devreme pentru că îndeplinise condiția stagiului complet de cotizare cu reducerea vârstei standard de pensionare.

Legea pensiilor prevede că persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare în funcție de timpul petrecut în aceste condiții.

Curtea de Apel a subliniat, în sesizarea trimisă ICCJ, că vârsta standard de pensionare reprezintă vârsta la care bărbații și femeile pot obține pensie pentru limită de vârstă, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege:
„Curtea apreciază că trimiterea făcută de leguitor în cuprinsul art. 66 din HG 257/2011 (normele de aplicare ale Legii pensiilor, n.red.), doar la vârsta prevăzută în Anexa 5 a Legii 263/2010 (anexa 5 reglementează vârstele standard de pensionare, n.red.), anexă ce nu cuprinde și reducerile de vârstă, nu poate conduce la înlăturarea la beneficiul pensiei de urmaș a celor care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege”.

Important de știut este că acordarea pensiei de urmaș, dacă sunt îndeplinite condițiile legii, se face concomitent cu orice alt tip de pensie, pentru limita de vârstă, pensia anticipată parțial sau nu și pensia de invaliditate.

Analizând solicitarea Curții de Apel Ploiești, ICCJ a stabilit că dacă soția/soțul supraviețuitor care are dreptul la pensie proprie, indiferent că este vorba de pensionare pentru vârsta standard sau cea redusă, și care a avut o durată a căsătoriei de cel puțin 15 ani îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș.

Acum, după publicarea în Monitorul Oficial, hotărârea ICCJ a devenit obligatorie pentru toate instanțele de judecată atunci când se confruntă cu dosare care vizează situații similare, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare