sursa foto:  capital.ro

Vești importante pentru anumite categorii de persoane! Vor primi mai multe tichete de acest tip

Vești bune pentru sute de mii de români! Începând cu luna viitoare și până la sfârșitul acestui an, persoanele singure sau familiile cu venituri mici vor putea cere autorităților un ajutor financiar pentru alimente de bază și mese calde, ce se va acorda sub forma unor tichete sociale. În cazul anumitor familii, respectiv a celor ce includ pensionari sau persoane cu dizabilități cu venituri reduse, aceste tichete sociale se vor putea cumula.

Așa cum prevede OUG 63/2022, începând cu iunie și până în decembrie 2022, cei ce sunt în risc de sărăcie extremă, pe fondul creșterii prețurilor, vor primi tichete sociale pentru alimente de bază și mese calde.

De aceste tichete vor putea beneficia, de luna viitoare, persoanele vulnerabile, și anume:

  • pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile monoparentale care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
  • persoanele fără adăpost.

De principiu, potrivit OUG 63/2022, persoanele care se încadrează în mai multe dintre categoriile enumerate vor beneficia “de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia”.

Totuși, ca excepție, în situația în care o familie din lista de mai sus, respectiv cu venituri mici, include și un pensionar sau o persoană cu handicap (indiferent dacă este copil sau adult), ce nu câștigă mai mult de 1.500 de lei, sprijinul material se cumulează.

Tichetele sociale pentru alimente de bază și mese calde au valoarea de 250 de lei și se vor acorda o dată la două luni. Acestea se vor emite pe card și se vor distribui prin poștă.

Cei mai mulți dintre beneficiari vor fi identificați de autorități, respectiv în cazul pensionarilor, de către Casa Națională de Pensii Publice/ casele de pensii sectoriale, în timp ce, în cazul celorlaltor categorii, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Excepție de la această regulă vor face familiile cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, care vor trebui să ceară ajutorul de la primăria de care aparțin, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare