bani

sursa foto:  getty images

Vești importante pentru sute de mii de români! Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor

Vești importante pentru români! Indicatorul Social de Referință (ISR) se va majora, începând din martie, cu aproape 14%, iar asta înseamnă că alocația pentru susținerea familiei, inclusiv cele monoparentale, cu venituri reduse, care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, va crește.

 

Legea 277/2010 este actul normativ ce reglementează acordarea alocației pentru susținerea familiei. Aceasta reprezintă un ajutor financiar de la stat destinat familiilor cu venituri reduse ce au în îngrijire unul sau mai mulți copii.

De această alocație pot beneficia atât familiile formate din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună, cât și cele formate din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta (familii monoparentale).

Se consideră familie și bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează într-o anchetă socială.

Alocația pentru susținerea familiei se acordă în funcție de cât de mare este venitul net mediu lunar pe membru de familie, iar valoarea ei lunară este stabilită în funcție de ISR.

Dat fiind faptul că, de la 1 martie, valoarea ISR se va majora automat de la 525,5 lei, cât e acum, la 598 de lei, și valoarea alocațiilor pentru familie se va majora. În continuare sunt prezentate actualele valori ale alocațiilor și cele ce se vor plăti după majorare.

Alocația pentru familiile formate din soț, soție și copiii

Concret, familiile al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, adică 210,2 lei acum sau 239,2 lei după majorare, primesc:

  • 0,1640 ISR/ 86,2 (acum)/ 98 de lei (după majorare) –  pentru familia cu un copil;
  • 0,3280 ISR/ 172,4 (acum)/ 196 de lei (după majorare) – pentru familia cu doi copii;
  • 0,4920 ISR/ 259 (acum)/ 294 de lei (după majorare) – pentru familia cu trei copii;
  • 0,6560 ISR/ 345 (acum)/ 392 de lei (după majorare) – pentru familia cu patru copii și mai mulți.

Pentru familiile al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR și până la 1,06 ISR inclusiv, adică între 210,2 și 557 lei acum sau între 239,2 și 634 lei după majorare, cuantumul alocației este stabilit la:

  • 0,1500 ISR/ 78,9 (acum)/ 90 de lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
  • 0,3000 ISR/  158 (acum)/ 179 de lei (după majorare) – pentru familia cu 2 copii;
  • 0,4500 ISR/  237 (acum)/ 269 de lei (după majorare) – pentru familia cu 3 copii;
  • 0,6000 ISR/  315,3 (acum)/ 359 de lei (după majorare) – pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

Alocația pentru familiile monoparentale

Și persoanele singure (necăsătorite, văduve, divorțate etc.) cu un venit net mediu lunar de până la 0,40 ISR inclusiv, adică 210,2 lei acum sau 239,2 lei după majorare, pot primi o alocație de:

  • 0,214 ISR/ 113 (acum)/ 128 lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
  • 0,428 ISR/ 225 (acum)/ 256 lei (după majorare) –  pentru familia cu doi copii;
  • 0,642 ISR/ 337 (acum)/ 394 lei (după majorare) –  pentru familia cu trei copii;
  • 0,856 ISR/ 450 (acum)/ 512 lei (după majorare) –  pentru familia cu patru copii și mai mulți.

Familiile monoparentale cu un venit net lunar peste 0,40 ISR și până la 1,06 ISR inclusiv, adică între 210,2 și 557 lei acum sau între 239,2 și 634 lei după majorare, primesc o alocație:

  • 0,204 ISR/ 107,2 (acum)/ 122 lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
  • 0,408 ISR/ 214,4 (acum)/ 244 lei (după majorare) –  pentru familia cu doi copii;
  • 0,612 ISR/ 322 (acum)/ 366 lei (după majorare) –  pentru familia cu trei copii;
  • 0,816 ISR/ 429 (acum)/ 488 lei (după majorare) –  pentru familia cu patru copii și mai mulți.

E de amintit aici faptul că, printr-un proiect de lege ce așteaptă votul final din Parlament, se propune dublarea alocațiilor pentru sprijinirea familiei și majorarea pragului de venituri de la care se acordă ajutorul de stat, ceea ce înseamnă că vor exista mai mulți beneficiari ai acestuia decât în prezent, conform avocatnet.ro.

Vezi și:

Vești rele pentru șoferi! Aceștia ar putea rămâne cu portofelele goale, dacă nu vor ține cont de anumite reguli

Noua proprietară a Fabricii de Zahăr Luduș: ‘Știam că nu au bani să cumpere. Noi avem precontract semnat și o înțelegere cu fermierii de la Luduș’

Lovitură de teatru în privința Fabricii de Zahăr Luduș! Cine a cumpărat-o în realitate

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare