Vești importante pentru toți românii! Serviciile bancare vor suferi o serie de modificări deoarece România este pe punctul de a implementa Directiva privind serviciile de plăți.
În bine, având în vedere că românii vor beneficia de mai multe avantaje
În acest sens, există un proiect de lege în Parlament, aflat la un pas de votul decisiv în Camera Deputaților. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act, băncile (precum și alți furnizori de servicii de plăți) vor trebui să își schimbe unele activități (dacă nu au făcut-o deja), pentru a putea să le ofere clienților:
- mai multă siguranță, atunci când fac plăți;
- posibilitatea de a folosi serviciile furnizorilor non-bancari care au nevoie de datele bancare ale clienților.
Conform Directivei, persoane care vor autoriza sau vor valida plățile vor trebui să treacă prin mai multe măsuri de securitate. Ca regulă, vor trebui să furnizeze două elemente, precum o parolă și un cod bazat pe un act de identiate sau parolă și token.
Unele bănci și-au anunțat deja clienții în legătură cu modificările ce vor apărea pe segmentul serviciilor oferite. Totuși, merită precizat că măsurile se vor aplica indiferent de cum se fac plățile: prin POS, prin intermediul internet banking sau prin furnizarea de date despre un card.
Pentru a putea aduce beneficiu real clienților, persoanele care oferă astfel de servicii financiare (pe lângă bănci) au nevoie de acces la informațiile deținute de bănci (de exemplu, date despre conturi).
Ca exemplu, dacă un furnizor de servicii financiare non-bancare oferă informații despre conturile deschise la diferite bănci de cineva, astfel de informații nu pot fi oferite dacă nu există posibilitatea de a fi obținute direct de la bănci, de către furnizorul în cauză. Pentru asemenea situații, directiva europeană obligă băncile să permită acces la infrastructura lor de date unor astfel de furnizori de servicii. Băncile nu vor putea refuza acest acces, singura condiție fiind autorizarea clientului.
Vezi și:Vești uriașe! Ce se întâmplă cu pensia anticipată
Vești importante! Se schimbă serviciile bancare- Ce trebuie să știți
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

01 noiEconomie



