La capitolul puterea de cumpărare, România se află cu zeci de procente sub media Uniunii Europene, potrivit ultimelor rapoarte realizate de Eurostat.
Puterea de cumpărare a românilor, calculat din perspectiva PIB per capita, este cu 23% sub media UE, nivel similar cu cel din Ungaria şi Portugalia, devansând alte cinci ţări europene, respectiv Bulgaria, Slovacia, Grecia, Croaţia şi Letonia, potrivit datele publicate astăzi de Eurostat.
Cea mai mică putere de cumpărare a fost înregistrată în 2022 de către Bulgaria, care este cu 41% sub media UE, scrie Ziarul Financiar. La polul opus se află Luxemburg şi Irlanda, cu un PIB per capital cu 161%, respectiv 134% peste media UE.
Datele Eurostat arată diferenţe majore între statele UE în ceea ce priveşte PIB per capital, indicator folosit pentru a măsura activitatea economică.
Astfel, 16 ţări se situează sub media europeană, inclusiv toate statele membre din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Austriei (25% peste medie). Tot sub medie se află Italia (-4%) şi Spania (-15%). Franţa este cu doar 1% peste media UE, urmată de Malta, cu 2%.
O altă diferenţa majoră care reiese din analiza Eurostat este distanţa uriaşă dintre Luxembourg şi Irlanda şi următoarea clasată, Danemarca, aflată la doar 36% peste media europeană, scrie antena3.ro
Vești proaste de la Eurostat: Puterea de cumpărare a românilor a ajuns sub media UE cu zeci de procente
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

26 octEconomie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octEconomie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

26 octSocial
Meseriile care ar putea dispărea din cauza AI-ului. Ce angajați ar trebui să se reorienteze profesional

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



