Vești proaste pentru românii care se deplasează cu acest mijloc de transport! Riscă amenzi de mii de lei, dacă încalcă anumite reguli

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 29-08-2022 22:30

Actualizat: 29-08-2022 22:27

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești importante! Cei care se deplasează cu bicicleta sau cu trotineta sub influența alcoolului ori a altor substanțe, riscă amenzi care pot trece de peste 1000 de lei.


În Codul rutier, adică OUG nr. 195/2002, este expres sancționată drept contravenție, la art. 101, „nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora”.

Amenda pentru această faptă este între 870 și 1.160 de lei (prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni - 6-8 puncte-amendă). Dacă o plătește în 15 zile, adică în cel mai fericit caz, contravenientul scapă cu 435 de lei amendă, adică jumătate din minimul legal.

Spre deosebire de conducerea unui autovehicul, aici nu vom vorbi de o faptă penală nici chiar dacă cel care s-a urcat pe bicicletă sau trotinetă era în avansată stare de ebrietate - în mod cert, pericolul prezentat de fapta șoferului auto nu poate fi comparat cu pericolul prezentat de cel care se urcă doar pe bicicletă/trotinetă.


În Codul penal, la incriminarea faptelor de conducere sub influența alcoolului sau altor subtanțe se menționează vehiculele pentru care ai nevoie de permis de conducere. Cum nu ai nevoie de permis nici pentru trotinetă, nici pentru bicicletă, aceste fapte nu pot intra sub umbrela acelor infracțiuni de la art. 336/337 din Codul penal. Prin urmare, nu există per se un risc penal dacă cineva se urcă beat sau drogat pe bicicletă ori trotinetă. Dar discuția e cu totul alta dacă respectiva persoană, să zicem, accidentează pe cineva și are loc o vătămare - aici, dosarul penal e „o certitudine”,
informează avocatnet.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri