Vești uriașe din partea premierului- Ce vor primi acești angajați

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, că militarii români au cea mai mică diurnă dintre ţările care participă în teatrele de operaţii şi că aceasta va creşte.

„În ceea ce priveşte relaţia dintre Ministerul Apărării şi Ministerul Economiei am convenit să existe anual, prevăzută suma pe care Ministerul Apărării o va folosi în bugetul pe anul respectiv, pentru comenzi şi contracte cu companiile româneşti din industria de Apărare, sigur am avut discuţii şi se participarea României în programele de Cercetare Dezvoltare a Iniţiativei pentru Apărare de la nivel european. În privinţa diurnelor militarilor români aflaţi în teatrele de operaţii cu siguranţă ele vor creşte, urmează să stabilim cu Ministerul Finanţelor cuantumul acestor diurne, avem cele mai mici diurne dintre toate ţările praticipante la misiuni, ca să zic aşa, până şi Bulgaria are diurne mai mari decât noi , ceea ce este de neacceptat. Există un grup de lucru la nivelul Ministerului Apărării care încearcă să realizeze un Proiect de Lege care să repare nedreptăţile şi inechităţile care au apărut în calcului pensiilor de serviciu ale militarilor, în urma Ordonanţei 57”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a adăugat că va respecta nivelul de 2% din PIB asumat pentru apărare, şi că va menţine angajamentul faţă de NATO şi pentru bugetul anului viitor.

„Vom atinge procentul de 2% din produsul intern brut, pentru anul acesta prin intermediul plăţilor de 2 miliarde (de euro n.r.) care practic sunt ca şi deblocate. Pentru bugetul pe anul viitor ne menţinem acelaşi angajament, în conformitate cu decizia consensuală care a fost luat că urmare a iniţiativei Preşedintelui pentru a ne respecta angajamentul în faţa partenerilor din NATO” a spus acesta.

 

Vezi și:

EXCLUSIV Dovada care răstoarnă spusele ministrului Muncii, Violeta Alexandru

EXCLUSIV Revine Nicușor Dan la șefia USR? Dan Barna are zilele numărate

Vești importante- Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare pentru aceste persoane

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare